O să devin duşmanu’ chelneriţelor

Deci le-am lăsat şpagă, le-am trecut cu vederea ciorba călîie şi nu fierbinte, cum îmi place mie, le-am mai iertat din mărinimia mea infinită bunele lor maniere de anchetator securist, da’ pe asta nu le-o mai iert. Oare o să înveţe vreodată chelneriţele (şi chelnerii) pătriei că hîrtiuţele din care îmi rulez ţigări NU sînt şerveţele de strîns de pe masă şi de aruncat la gunoi? Că io m-am plictisit să le tot explic.

Le-am prins de mînă de enşpe mii de ori pînă acum, cînd strîngeau plicurile de ceai şi de zahăr şi luau la grămadă şi foiţele mele preţioase, cu gîndul să mi le zvîrle cît colo. Le-am explicat că sînt o invenţie mai exotică, pentru oameni cu gusturi ceva mai înalte decît ale civililor care scot ţigara din pachet şi şi-o proptesc între buze. Au zîmbit ca elevu’ prins în buda şcolii că se masturbează cu ochii în cartea de cultură civică, mi le-au aşezat la loc pe masă şi au plecat, probabil blestemînd apucăturile mele neconforme.

Da’ ieri seară, în ristorante mama dracu’, pe la Autogara Filaret, nu am fost pe fază. Îmi crăpa capu’ de durere, mă uitam fără ţintă într-un colţ de perete şi aşteptam să se activeze algocalminu’ pe neuron. Şi cînd să îmi mai sucesc o ţigară de calitate, foiţe canci! Mi le strînsese o vită, de-a valma cu şerveţelele, pliculeţele de ceai şi de zahăr. Le şi vedeam azvîrlite prin gunoi, undeva, şi altele nu aveam.

Iar năzbîtiile mele nici nu cresc pe toate drumurile în România. Trebuie să îmi fac programare în agendă, să mă duc la Unirea sau la Universitate să le cumpăr. Şi nu întotdeauna găsesc dintr-alea bune, mai trebuie să mă mulţumesc şi cu calitatea a doua, uneori. Ei bine, alea pe care mi le-a azvîrlit erau d-alea bune.

M-am abţinut de la scandal, că m-au rugat frumos fetele cu care împărţisem ceaiul şi pizza să nu fac atmosferă. Naiba ştie, data viitoare poate-mi adună şi telefonul mobil, portofelu’ sau vreo notiţă importantă, cu numărul directorului de ştiri de la Sky News. Dau atenţionare de pe acum, o să rup oase de chelneriţă cu acelaşi entuziasm cu care rup pliantele publicitare din parbriz! Şi mă jur că nu mai las o leţcaie şpagă la nici o crîşmă de-acuma, fir-ar a dracului de treabă!

Poze porno nu puneţi?

Aşa mă bucuram ca un copilaş cînd a zis o doamnă că îmi aduce nişte ţigări din România… Că aici costă 6 lire un pachet nenorocit, pe care trebuie să îl şi fumezi ca osîndiţii, afară, în ploaie, din cauza naziştilor cu smoking banul lor cu tot. Boooooon…

Şi, după două săptămîni de aşteptare înfrigurată, doamna aterizează, se întîlneşte cu mine, îmi dă traista cu minuni şi eu – deschid şi io cartuşul de ţigări. Cu aşteptarea la nivelul ăl mai de sus, că, dacă era barajul de la Bicaz – de exemplu la întîmplare – aşteptarea mea avea deja 30 de mii de oameni pe conştiinţă, gata înecaţi. Deschid cartuşul şi… Şi să mor, nu alta… Pe bunătatea de pachet, uite hal de poză:

No, ce să zic, uitasem că în România nişte alţi nazişti au pus pe pachetele ţigări poze cu tot felul de grozăvii, care să îi ucidă pe fumători cu atacul de cord, înainte să îi răpună cancerul. După ce că trebuie să fumăm stresaţi că o să facem impotenţă, cancer, că mai bine să las ţigara dacă rămîn gravid, că murim oricum mai tineri, că îi învăţăm pe copilaşi să fumeze şi o să ajungă nişte golani, acum trebuie să mai vedem poze de pe rotten.com pe pachet. O să îi surprind acum pe toţi talibanii antifumat cînd o să spun că e o idee bună, care trebuie extinsă. Urmăriţi cu atenţie, nu ieşiţi încă la ţigară!

Aşadar, pe toate conservele de porc, pe salamuri, pe pachetele de junk food, pe ciocolată, pe cipsuri, pe tot ce poate să îngraşe, pe toate meniurile din restaurante şi din fast food să pună, de mîine, poza cetăţeanului Manuel Uribe, omul de 560 de kilograme, ca să ştie tot românul ce capcane mortale ascunde salamul săsesc. A, evident, pe toate conservele trebuie puse şi poze cu botulismul, orice religie ar fi asta…

Cînd îţi cumperi maşină nouă sau cînd dai de examen de permis auto, cînd îţi face cadou babacu’ un motor bengos sau un scuter de plimbat gagica adolescentă, nu ar strica să ai înaintea ochilor nişte imagini ca asta de mai jos:

Sau ca asta, să i se vadă răposatului toate arterele şi cartilajele, Dumnezeu să-l ierte:

Să nu uităm să îi punem în temă pe toţi cetăţenii cumpărători de bilete de avion cu riscurile şi cu pericolele cateringului la 10 mii de metri în aer. Na, admiraţi poze ca asta pe bilet şi apoi zburaţi, dacă vă mai trebuie:

Nu vă ajunge? Poftiţi, have a nice non smoking flight!

Dacă tot ne distrăm, să nu uităm să punem pe recipientele cu alcool poze cu clinici de dezalcoolizare, cu homeleşi care trag la sticlă şi cu oameni care vomită şi maţele din ei de la băutură. Aşa, mai cu drag îţi bea creştinul la nuntă. Şi, pentru că nuntim, să nu uităm, de asemenea, să punem pe certificatele de căsătorie o mică privire în viitorul de aur al domnişoarei sfioase care ţine buchetul:

Oportun ar fi să punem, de asemenea, poze cu cîte o soacră cu făcăleţ în mînă, tot aşa, pe certificatul de căsătorie, precum şi sfaturi de reacţie în caz de PMS, de crampe sau de pofte. Să includem, totodată, capitolul “Viaţa fără gaşca mea de prieteni, fără bere şi fără distracţie” în manualul de folosire. Iar pe cutiile de scutece pentru plozi să nu uităm să adăugăm pozele cu tineri găuriţi cu piercinguri, cu transsexuali, cu infractori juvenili – tot ce ar risca să devină tinerele vlăstare, ca să fim în cunoştinţă de cauză. De fapt, ştiţi ce? Hai să desenăm pe certificatele de naştere cîte un sicriu mişto, că nu se ştie niciodată…

LATER EDIT:
Pe pompele de benzină să fie poza lui Ossama bin Laden, să se gîndească tot omul că poate banii pe care îi dă pe petrol se duc în buzunarele terorismului. Şi, atunci cînd îţi deschizi un blog, WordPress ar trebui să pună o listă cu toţi onaniştii care ar putea încerca să te facă să îţi pară rău că te exprimi liber. Heil siktir, naziştilor!

Aer curat pentru cuplurile gay

Revenim, deci, la subiectul principal al zilei: prigonirea fumătorilor, cetăţeni nu model, dar la fel de buni şi la fel de răi ca toţi ceilalţi, care mai au ceva în plus: vor să îşi petreacă o parte a timpului contemplînd rotocoale de fum de tutun. Pentru că asta le place. Pentru că ştiu ce aleg şi nu vor să îi ia statul de idioţi incapabili să decidă pentru ei înşişi. Pentru că sînt conştienţi de riscuri, dar acceptă că nu vor trăi o eternitate, oricum.

Pentru că o viaţă trăită doar de dragul de a o trăi nu are nici un farmec. Pentru că şi ăia care fac yoga, mănîncă doar tărîţe fierte şi beau numai apă plată neîncepută, binecuvîntată şi descîntată, fără ioni negativi, pot avea ghinionul să moară la 30 de ani călcaţi de o maşină. Aşa cum, de exemplu, se poate ca fumătorii să trăiască aproape centenar, precum proful meu de latină din generală, care a trăit activ şi a predat pînă aproape de 80 de ani, deşi suda BT necartonat ţigară de la ţigară, de i se îngălbeniseră degetele.

Cum este posibil, în mileniul ăsta, să fii arătat cu degetul, înjurat, numit intolerant şi înapoiat dacă te iei – un nou exemplu la întîmplare – de homosexuali, dar să fii aplaudat şi premiat dacă îi faci pe fumătorii de tutun albie de porci? Cum se poate ca, în mileniul ăsta, toate minorităţile să fie încurajate să îşi exprime diversitatea, să se întreacă unii în ozosepi şi gulaş, alţii în silicoane păroase, să poată exista legal inclusiv asociaţii de pedofili, dar fumătorii să fie scoşi în stradă, ca nişte ciumaţi?

Am făcut o antiteză en passant ceva mai jos între consumatorii de heroină şi fumători şi am sentimentul că merită exploatată un pic mai mult.

În urmă cu vreo şase ani, cînd lucram la Prima TV în calitate de reporter special, fac eroarea să vin în redacţie cu o ştire despre niscaiva consumatori convinşi de heroină, prinşi în flagrant de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, unde comandant, pe atunci, era nimeni altul decît generalul Pahonţu. Material exclusiv, cu alergătură şi circ, cu cătuşe şi tot restul ingredientelor care, în 2002, încă erau inedite şi făceau rating. Boon.

Şi, dintre toţi editorii de la televiziune, în ziua respectivă se nimerise la serviciu ăl mai sclifosit, mai talentat, mai dăruit de Dumnezeu omenirii de editor, cu boală grea pe tot ce poartă uniformă, editor căruia eu trebuia să îi ridic subiectul la fileu. Nu contează cum îl cheamă, oricum e un nimeni. “Cu ce e ştirea ta, Ursule?” catadicseşte pretinul să îmi adreseze de la augusta sa înălţime adăpostită în subsolul Prima TV. “Cu nişte drogaţi prinşi în flagrant cînd băgau în venă”, i-am rezumat eu subiectul în mai puţin de 12 cuvinte, aşa cum cere BBC.

Şi în clipa aia s-a terminat cu şmecheria. A urmat o lecţie de morală de vreo oră, în care mi-a explicat băiatul ăla şcolit pe la tot felul de instituţii de mass media din Occident că bieţii consumatori de heroină sînt nişte victime, că e de ajuns o singură dată să bagi în venă heroină şi eşti prins în capcana dealerilor, care o singură greşeală aşteaptă de la tine. Era să mă stoarcă de lacrimi cînd mi-a spus cît e de greu să fii dependent de halucinogene, cum şi el, recent, fusese pus de dentist pe novocaină, la o operaţie (în care mai bine îi extrăgea limba spurcată, hahaha!) şi cum simţea că ar fi ucis pentru încă o doză, atunci cînd efectul substanţei s-a dus.

Una peste alta, eu eram nedrept cu ei, sărmanii consumatori de heroină care furau, spărgeau şi dădeau în cap ca să mai facă bani de o bilă. În opinia colegului meu distins şi european, eu le trăgeam o flegmă de la înălţimea poziţiei mele de jurnalist unor oameni pe care ar fi trebuit să îi ajut, să fac o poveste despre suferinţa lor, în loc să îi laud pe jandarmi – nişte nenorociţi de gabori, în opinia lui ilustră – că îi prind şi îi bagă la zdup. Deci nu a intrat deloc ştirea.

Acelaşi cetăţean, în drum spre ieşire, a trecut prin locul de fumat – care atunci reprezenta cam toată redacţia Prima TV. Şi, tolerantul, compasionatul şi înţelegătorul de mai devreme a început o diatribă sălbatică împotriva fumătorilor, care ar trebui scoşi dracului în curte, să nu îi mai polueze lui aerul. Băiatul care aproape vărsase lacrimi mai devreme pentru consumatorii de heroină care fură, le vînd părinţilor din casă tot ce au ca să le umple buzunarele traficanţilor, se metamorfozase într-un inchizitor care spumega şi înfiera, care le găsise vină pentru toate necazurile societăţii fumătorilor de tutun, plătitori de taxe, accize, impozite, angajaţi la patron, membri ai segmentului activ din populaţie, creatori de plusvaloare.

Cu o altă ocazie, un coleg homosexual, mereu gata să se lupte pentru drepturile celor ca el, un coleg pe care l-am admirat întotdeauna pentru curaj, inteligenţă, îndîrjire şi voinţă, a dat cu mucii în fasole rău de tot. Se întîmpla să fim într-un restaurant din România, în salonul de fumători, cînd numai ce aud o voce nazală cu accent ardelenesc că protestează la ţigara mea. Şi la ţigările altor colegi care, la şpriţul consumat împreună, şi-au aprins şi cîte un tutun. “Di ce nu ieşiţ voi afară cu ţigările alia, de-mi poluaţi mie aierul? Cum nu vinie ia Uniunia Ieuropiană sî vă scuată pi tăţ afară care fumaţi?” a început să se isterizeze bezmetic prietenul.

Nimeni nu i-a zis nimic, deşi noi, fumătorii, l-am înjurat, dar numai în gînd, aşa, tolerant. În schimb, ia imaginaţi-vă cum ar fi fost să se ridice unul, mai curajos, cu ceva băutură în plus la bord, şi să îi dea o replică despre homosexuali. Asta ar fi fost naşpa, discriminator, retrograd, intolerant şi ne-european, nu?

Ce au în comun cei doi băieţi despre care am povestit mai devreme? Ambii au istorie pe la BBC, prin Marea Britanie. Adică exact acolo unde fumătorii sînt persecutaţi mai ceva ca vrăjitoarele pe vremuri, pentru că nişte puritani liberali au reuşit să obţină nişte legi cam ca alea de purificare rasială date de Hitler, în anii 30. Pentru acelaşi scop declarat – “o societate mai bună” – oameni care nu au comis nici o faptă antisocială, care nu au luat nimănui de la gură, sînt arătaţi cu degetul şi trimişi în stradă, sînt denigraţi la televizor şi demonizaţi în ziare.

Ei bine, în Marea Britanie, acum e cool să fii homo, sînt legale inclusiv căsătoriile gay. În schimb, e naşpa să fii fumător, eşti privit ca un vierme, eşti trimis la ghena de gunoi să fumezi, în ploaie, pentru că nu ai voie printre oameni. Vi se pare drept? Fumătorii nu se iau de homosexuali să îi întrebe ce îşi bagă şi unde! Sînt convins că mulţi dintre cei care au votat pro căsătoriile gay în Marea Britanie sînt fumători care au considerat că e mai bine să tolereze pentru a fi toleraţi.

Deci în momentul de faţă poţi face sex cu acelaşi sex, chiar eşti încurajat. În şcolile occidentale poţi învăţa cu profesor despre orientările sexuale alternative, chiar de la vîrsta de 11 ani. În Marea Britanie, “age of consent”, adică vîrsta legală pentru a face sex cu o persoană, este de 16 ani pentru relaţiile homosexuale, deci poţi face sex gay cu un minor, ocrotit de sfînta lege. Dacă o iei pe heroină, nu-i problemă, există asociaţii caritabile care îţi fac rost de heroină moca, doar ca să nu mai mergi să o cumperi de la dealeri. Eşti ţinut în braţe, consiliat, tratat, psihanalizat, sfătuit, ajutat, asistat, călăuzit, consolat, reintegrat – nu eşti lăsat în drum. În drum e locul fumătorilor.