Apel către moldoveni: încetaţi să vă mai spetiţi cu munca!

"Vă rugăm, lăsaţi-ne să mai muncim un pic", strigau lucrătorii epuizaţi.

Imagini tulburătoare ne-au parvenit la redacţie în cursul acestei dimineţi. Mai mulţi cetăţeni ai municipiului Vaslui au fost surprinşi de reporterii noştri infiltraţi printre localnici în timp ce zăceau rupţi de muncă, pe iarbă. La ora 9 AM, sărmanii oameni erau atît de epuizaţi încît nu au mai putut să continue munca – începută, după informaţiile noastre, cu o noapte înainte.

Ceai de slabit “Purificare si deranj”

Prietena mea iubita, unica si irepetabila, a decis sa mai efectueze un experiment pe mine in viu. Ce inseamna “Purificare si deranj”? Intestinul vostru va poate raspunde singur, daca aveti curiozitatea sa testati. A doua oara, e deja o chestiune de curaj.

PS: Nu, nu m-am analfabetizat, nu e o eroare de scriere sau de citire. E un paronim intentionat.

Branding la cel mai înalt nivel: cine vrea să-i fiu naş?

Viitorii mei clienţi de branding...

Ca să ne înţelegem, asta nu are nici o legătură cu creştinismul. Din contră, brandingul meu nu are nimic sfînt. Dar, pentru cei inteligenţi, denumirile născocite din capul meu chiar sînt flatante. Să începem cu începutul.

Cred că prin liceu am realizat că denumirile date de mine prind. De exemplu, profu’ de engleză, proaspăt ieşit din facultate, care a avut prima oră din cariera lui didactică la clasa mea, a IX-a A, la momentul respectiv. Am ştiut din prima clipă că i se potriveşte denumirea “Mobutu”. Avea ceva simpatic în el, de dictator african, ca dihania aia simpatică din Madagascar. Şi Mobutu i-a rămas pînă în zilele noastre, deşi de atunci s-au scurs două decenii de împliniri măreţe. 

Anestezie pentru popor – Telejurnalul TVR

Sînt absolut convins că nu spun mare noutate cu asta, da’ eu nu prea m-am uitat la TVR de cînd mi-am tras cablu acasă, prin clasa a noua, şi am abandonat broadcasterul naţional. De atunci pînă azi chiar nu am fost atent la TVR, deşi am contribuit la bunăstarea cel puţin a unuia dintre miile de angajaţi care aveau cîndva bonusuri, ore suplimentare, prime de sărbători plus cotă-parte din profitul firmei, în vreme ce reporterii de la privat aveau voie să se plîngă pe la colţuri.

Playing Democracy with the Moldovans

Să îmi fie iertat că mă folosesc de titlul ăsta să vă atrag atenţia, da’ nu mă pot dezminţi, aşa i-am învăţat chiar eu pe cei circa 20 de studenţi ai cursului de jurnalism pe care l-am ţinut între 15 şi 18 noiembrie anul de lovitură de graţie 2010, adică încă anul curent. Respectiv i-am învăţat, alături de Saşa Cliuicov şi Igor Guzun, să lovească adînc cu vorba şi să atragă atenţia, să nu se teamă să vorbească de frînghie, în special în casa spînzuratului, să fluiere melodios chiar şi în biserică, dar niciodată a pagubă, să devină cel mai groaznic coşmar al celor pe care moldovenii îi plătesc din banii lor de impozite ca să aibă grijă de ţară.

De ce mă doare fix în fisc

Bă nene, profa care m-a lăsat corigent la geografie tot a reuşit să-mi lase ceva – am învăţat industria României ca să termin a doişpea de visez şi acum uzinele clorosodice, mina de aluminiu de la Altîn Tepe şi ceramica de Dorohoi. Gaboru’ care mi-a dat amendă pentru că mergeam cu 61 la oră la 10 metri de ieşirea din gloriosul municipiu Vaslui m-a învăţat să casc ochii la vitezometru. Pînă şi doctorii ăia care m-au uscat de bani tot au rezolvat ceva pentru mine: iete-mă, merg din nou pe picioare, după o fractură de bazin şi de femur (auch), pe care nu le-o doresc nici duşmanilor.