Alo, MTV?

Bună ziua, am sunat să vă spun să opriţi un pic emisia şi să ascultaţi melodia asta. Şi, după ce o ascultaţi, să plecaţi acasă. Gata. Audiţie plăcută.

Şi după ce o ascultaţi pe asta poate o trimiteţi pe Beyonce la şcoala de muzică.

Iar, la final, să nu greşiţi să vă luaţi gagica la dans pe următoarea melodie. Conform Constituţiei, cînd se aude piesa asta, bărbaţii se descoperă şi militarii salută. Pînă la urmă, este imnul unui stat…

Pace, pace, între două capitale! (reeditat)

La solicitarea publicului (Oana şi Cristi), reeditez postul de azi dimineaţă, pe care pe nedrept l-am îngropat sub 20 de videoclipuri, narcisist ce sînt, că nu mă mai satur să mă văd la televizor. Succesul repurtat de acest post ca ediţie princeps, în puţinele ore cît a stat cap de afiş, mă fac să îi redau şansele de afirmare. Zboară, postule, zboară! Deci, reluăm materialul, pentru telespectatorii noştri care au deschis ziarele mai tîrziu.

Dragi aliaţi americani! E timpul să opriţi războaiele. Nu mai lansaţi boambe şi rachete! Este spre binele vostru, imediat şi pe termen lung. Şi vă spun acuşi şi de ce!

Voi, în calitate de cea mai jmeckeră naţie tehnologic superioară, aveţi numai boambe şi rachete inteligente, care, la o adică, i-ar fi putut intra lui Saddam pe fereastră, dacă şi Hussein ar fi venit la întîlnire cu dispozitivul reactiv convenţional – dar nu venea, ocupat să ascundă armele alea de distrugere în masă. Nici nu vă comparaţi cu inamicii ăia crescători de capre, care vin să lupte împotriva voastră, cum zicea Horea, “care are arme, să vie cu arme, care nu, cu furci şi topoare!”. De exemplu, ruşii, nu?

Ruşii, cu care tocmai aţi stricat ciorba, nu au aşa armament dăştept şi zglobiu, că aşa ziceţi voi, că ei sînt mai înapoiaţi, mai “technologically challenged”, mai “low-tech”, mai bazaţi pe efortul militarului de rînd decît pe tehnologia aia de făcut războiul să semene cu Quake 3. Ocupaţi cînd cu dictatura, cînd cu perestroika, ameţiţi de votcă, puşi pe emigrat, mai ignoranţi în ale culturii Sony Playstation timpurii, ruşii nu şi-au trimis rachetele la şcoală, nu le-au dat la pension, aşa că au şi în ziua de azi (să le fie şi ruşine că vin în faţa inamicului cu aşa mizerii!) bombe chiar ne-inteligente, adică proaste grămadă, numai nu tre să le ducă de mînă în faţa obiectivului. De-a dreptul nedemn pentru un Imperiu al Răului care se respectă (vedeţi, domnu Reagan, eu nu am uitat…) Noroc de tunarii şi de rachetiştii iscusiţi ai Maicii Rusii, că dracu s-ar alege de barajele lor de artilerie.

No, ca să nu mai lungesc vorba, e spre interesul vostru să opriţi rezbelul din Irak şi din Afghanistan, dragi americani, şi să nu cumva să vă apucaţi de unul nou cu Ivan (nu, nu am zis Iran). Gîndiţi-vă aşa! Pe măsură ce luptaţi (teoretic), o să folosiţi, şi voi, dar şi ruşii, arsenalul, muniţia, tehnica din dotare. Voi daţi cu bombele inteligente, care se duc la inamic fără să oprească la semafor să întrebe taximetriştii care e adresa, dar şi explodează la destinaţie, deci nu se mai întorc. Sînt de unică folosinţă, aşa cum sper că sînt la voi prezervativele… Ruşii dau cu ce au, cu rachetele toante, adică, de care nu are cum să le pară rău, proastele planetei… Zic bogdaproste că scapă de ele…

Ei, cu fiecare foc executat teoretic executat de voi spre ruşi şi de ruşi spre voi, balanţa se înclină în favoarea Moscovei: voi, cum trageţi o rachetă, cum vă scade nivelul mediu de inteligenţă la nivelul structurilor armate. În vreme ce ruşilor, pe de altă parte, taman ce le creşte. La ei, IQ-ul rămîne constant, doar că se împarte la tot mai puţini. La voi, chiar dacă se împarte la mai puţini, scade dramatic, cu fiecare foc tras. E aritmetică simplă.

Şi parcă vă văd io, cînd o să rămîneţi fără arsenalul “inteligent”, cum îi sunaţi pe diplomaţii Beavis şi Butthead să se ducă la Medvedev să ceară pace… Că Rambo taman atunci o să fie in săptămîna de meditaţie la mănăstirea budistă, lui John Wayne o să îi fete iapa, Chuck Norris o să fie în turneu prin şcolile de corecţie din Texas, Robocop o să fie la inspecţia tehnică periodică, Condoleeza o să fie la spa, cu fetele, Superman în off-season, Jean Luc Picard nu o să poată aduce naveta Enterprise că nu are loc de parcare, iar Bush probabil că o să găsească o grădiniţă unde să le mai citească mlădiţelor americane Răţuşca cea Urîtă, varianta prescurtată şi simplificată pentru ofiţeri CIA. Să îl văd io pe Unchiul Sam pe unde scoate atunci cămaşa…

Teaser pentru mîine: dacă sînteţi cuminţi şi nu mai votaţi cu Băsescu, vă spun bancul cu ruşii, americanii şi prezervativele…

Gura mare, domnu Bush, e doctorie americană…

Dragă George, eu îţi scriu de la Londra, deşi mi-aş dori să fiu prin Caucaz, zilele astea. Vreau să îţi spun cîteva vorbe româneşti, care nu au legătură cu vestitul curcubeu din Piaţa Revoluţiei de care amintirile te năpădesc ori de cîte ori ai de răspuns la o întrebare incomodă.

Deci, George, nu mai plînge după Georgia. Întîi de toate, nu e Georgia voastră, americană, cu capitala în Atlanta, e Georgia din Caucaz. Caucazul, ca să înţelegi, sînt nişte munţi mişto, la Est de Marea Neagră, care, de fapt, e verde-petrol, ca petrolul pe care îl luaţi voi din Iraq, munţi în care cică zeii ăia vechi, de pe vremea Olimpiadei antice, nu chineze, l-ar fi înlănţuit pe Prometeu, ca pedeapsă pentru că le-a dat oamenilor focul. Focul care arde în inimi şi în carburatoare, domnul Bush. Georgia aia e patria de baştină a unui băiat cu care te-ai fi înţeles de minune – Iosif Vissarionovici Djugaşvili, pe care istoria l-a păstrat cu numele de Stalin. Sigur v-aţi fi simpatizat, era aliat, pînă pe 22 iunie 1941, cu un prieten de familie de-al lui bunicu’ Prescott Bush, unul, Adolf Hitler, un zugrav austriac mustăcios şi locvace.

Ei, acum, să îţi explic, domnu Bush, de ce trebuie să haleşti doctoria asta cu gura, paradoxal, închisă, şi de ce e inventată de voi.

Aţi vrut voi, prin 1999, să bombardaţi o ţară independentă, Serbia, pentru că ar fi intervenit cu prea mult patos ca să lichideze o insurecţie paramilitară pe teritoriul unei provincii istorice sîrbe, Kosovo. Şi aţi adus bombele şi avioanele invizibile şi aţi bombardat nu doar Kosovo, ci toată Serbia, inclusiv capitala, în aplauzele comunităţii internaţionale care vă felicita cum faceţi voi dreptate unui popor asuprit, cel albanez – mă iertaţi, kosovar, că i-aţi inventat şi un nume voi, americanii. Nu ştiu cum s-a făcut, că sîrbii nu au ştiut ca avioanele alea sînt invizibile şi v-au dat cîteva cu curul de pamînt, dar aia e altă discuţie.

Uite, mai săptămîna trecută, Georgia aia, din Caucaz, a zis că “enough is enough” şi – sînt convins că fără voia aliatului de la Washington – a trecut să lichideze o “insurecţie” în Osetia de Sud, acolo unde zic ei, georgienii, că osetinii pro-ruşi vor să se desprindă de trupul sfînt al ţării gruzine, care e doar ţara lor, ein Land, ein Volk, ein Saakashvili. Şi, după ce gruzinii au comis eroarea să ucidă nişte militari ruşi, başca foarte mulţi civili amărîţi şi nevinovaţi, maica Rusie a trecut la tocat mărunt, cu tancuri, avioane şi mitraliere. Tot ce are Moscova mai bun, pentru vecinii care au mai început două războaie, în 1991 şi in 2003.

Sînt convins că, la telejurnalul de dimineaţă, pe 8 august, i-a stat Big Mac-ul în beregată lui Bush de la Washington aşa cum i-a înţepenit şi caviarul lui Boris Elţîn, cînd a aflat că televiziunea sîrbă a fost bombardată, în 1999. Dar, înainte să deschizi gura să faci curent, domnul Bush, aminteşte-ţi că voi aţi făcut primii aşa. Doar că la voi toate ţintele erau militare, toate bombele erau inteligente, bombardamentele erau chirurgicale, imaginile cu războiul semănau mai mult cu cele din jocurile video, nu era nici o picătură de sînge, nu era nici o femeie care să îşi plîngă copilul ucis de bombele aliate, pentru că armata SUA era mai preocupată de cum o să se vadă războiul la televizor, decît de cum să protejeze civilii.

Apropo, că tot strigaţi că sînt victime nevinovate printre civili… Sînt, sărmanii, şi nu se bucură nimeni că nişte bieţi nevinovaţi suferă de pe urma războiului. Dar civilii – sîrbi şi albanezi – pe care i-aţi spulberat voi în Kosovo cu bombele se numeau altfel, “collateral damage”. Ce bucurie pe ăia care mureau ca să capete aşa o clasificare NATO…

Mai e o chestie – primul foc de armă l-au tras democraţii ăia gruzini, occidentali, aliaţii americanilor, care cît pe ce să intre şi în NATO, mai acum patru luni, la Bucureşti. Ei, gruzinii, stîrnesc ursul din bîrlog şi, după trei zile de bombardamente, tot Georgia ţipă că nu mai poate. Şi cere pace, strigă “piua!”, roagă NATO să ia poziţie, să condamne şi să înfiereze, de parca Rusia e obligată să oprească războiul cînd cere inamicul sau cînd cere blocul militar uşor concurent. De pe 24 martie pînă pe 10 iunie 1999, tot aţi turnat la bombe peste Serbia şi nu v-a păsat că Rusia vă cerea să încetaţi. Uite, de ce i-ar păsa acum de voi?

Apropo, mai ţineţi minte că SUA glorioasă a invadat, prin 2002, ditamai ţara producătoare de petrol, care nu atacase niciodată Statele Unite, care nu spusese nici “Dă-te mai încolo!” Washingtonului şi care, apropo, nu avea nici un fel de arme de distrugere în masă? Deci voi puteţi invada un stat independent pe baza unei minciuni, dar Rusia nu are voie să îşi facă ordine cu nişte vecini cam turbulenţi la frontieră. A dracului geopolitică…

Şi mai trebuie să ştiţi o chestie, domnul Bush. Dacă tot aţi binecuvîntat “independenţa” unei provincii istorice sîrbe cum e Kosovo, nu văd ce oprelişti ar putea să existe ca să recunoaşteţi şi independenţa Osetiei de Sud şi pe cea a Abhaziei. Ce importanţă are că ei îşi cer independenţa faţă de aliaţii voştri şi că ei îi susţin pe ruşi? Nu sînt ruşii acum un partener strategic pentru NATO? Mai e Moscova inamicul Occidentului? Nu eraţi voi campionii libertăţii? Fiat justitia, pereat mundus? Nu, domnul Bush, nu vorbesc de maşini italiene…

Puterea tancului şi a cizmei

Premisele sînt simple: avem o provincie istorică, parte a unei naţiuni străvechi, ortodoxe, populată de o majoritate etnică regoională şi cu o “minoritate” din partea naţiunii dominante pe lîngă ea. O facţiune militară ilegitimă duce o luptă de gherilă pe teritoriul provinciei pînă cînd provoacă un mic război sîngeros, cu morţi, răniţi, refugiaţi şi prizonieri. Intervine o mare putere mondială cu o misiune de menţinere a păcii, care trasează şi o nouă frontieră nerecunoscută de nimeni în afară de ea. Între timp, etnia care a început tot conflictul se ocupă temeinic de epurarea etnică a celeilalte. Iar omenirea se face că nu vede nimic. Au loc şi alegeri, se constituie un guvern local şi încep să apară vorbe despre independenţă.

Dacă în ecuaţie necunoscutele sînt Serbia, Kosovo şi albanezii, Rusia se opune categoric independenţei, pentru că teritoriul este al Serbiei din moşi-strămoşi, iar americanii, în contrapartidă, bat monedă pe dreptul popoarelor la autodeterminare. Ruşii ar vrea retragerea forţelor multinaţionale şi revenirea provinciei la patria mamă, Serbia. Americanii, ioc…

Schimbăm necunoscutele: ţara este Republica Moldova, iar separatiştii sînt ruşii transnistreni. Forţa multinaţională de menţinere a păcii se numeşte Armata a XIV-a a Federaţiei Ruse. Doar că nu spune nimeni un cuvînt nici despre al cui pămînt este acolo şi nici că moldovenii (ca să nu spun că poate şi românii) ar avea vreun drept de a administra acel pămînt. Ruşii nu au nici un gînd să se retragă din republica pe care doar ei au recunoscut-o, iar americanii tac mai ceva decît românii pe tema asta.

Presupun că este dreptul celui care are sabia în mînă să judece cu ce măsură cîntăreşte. Americanii au măsura lor în Kosovo, iar ruşii au impus ocaua proprie în Transnistria. Şi unii, şi alţii, cu mîna pe butonul nuclear, fac legea şi îşi împart lumea…

Vai de cei învinşi şi mărunţi ca noi, care trebuie să aştepte ca vreo conflagraţie mondială să lase puterile mondiale atît de slăbite încît să ne facem şi noi damblalele fără teamă.

Andrei Ivanţoc, sărman soldat moldovean trimis la o luptă inegală cu un inamic prea mare şi prea hîrşit în ale războaielor… Chiar sperai ca România sau ca Moldova să te salveze din celula numărul şase a închisorii numărul 2 din Tiraspol? Trăgeai nădejde că, măcar în clipa eliberării, ţara ta şi fostul tău inamic să îţi respecte dorinţele? Chiar sperai să îţi vezi mama înaintea acelora care voiau să se filmeze lîngă tine, în preziua alegerilor? Erai tînăr, înflăcărat şi naiv cînd ai plecat la război. Acum ce scuză mai ai, sărmane Andrei? Nu ştiai că soldaţii sînt buni numai pe postură de eroi? Că trupele din care ai făcut parte sînt de sacrificiu? Că soldatul ucis pe front este mai avantajos politic decît cel care se întoarce să povestească de ce e războiul nedrept? Iubiţi moldoveni, lăsaţi visele. Andrei, măcar te poţi consola că nu eşti singurul lăsat de izbelişte. Înainte ca patria să te abandoneze pe tine, v-a abandonat pe toţi…