În urmă cu 12 ani, pe o vreme cam ca asta de nasoală, am început să lucrez în televiziune, în localitatea numită Iași. Pe atunci, știrile se scriau la mașină, prompterul era un maldăr de foi, camerele erau VHS, corespondențele la București se trimiteau prin fax, mergeam pe teren cu autobuzul sau chiar pe jos, dacă nu primeam “liber” pentru autobuze - rareori prindeam mașină – telefoanele mobile erau jucării de beizadele, internetul era o legendă urbană, echipamentul pentru transmisiuni live era cam cît o platformă de lansare a rachetelor în cosmos, microfoanele wireless erau o dorință, camerele ascunse nu existau nici măcar în imaginație. Videotelefoane? Văzusem în Star Trek, dar cine avea timp să creadă toate filmele SF? Cînd ningea, mergeam hei-rup prin zăpadă, strîngeam din dinți, sfidam frigul și visam la viitorul în care mă vedeam cel puțin editor… Pe atunci, apropo, se putea fuma în orice redacție. Era chiar obligatoriu…
Televiziunea – primii doisprezece ani sînt mai grei…
Unde să NU faci cursuri de jurnalism
Toată lumea vă învaţă zilele astea cum să deveniţi reporteri, operatori, editori video sau cameramani. E ultima fiţă. Cum era pe vremuri facultatea de drept, apoi aia de ştiinţe politice. Aşa cum, prin două mii şi un pic, erai ultima gîscă din GOSTAT dacă nu făceai un MBA şi o specializare prin poştă, la preţul unei garsoniere din Berceni, la o universitate aflată la minimum 4000 de kilometri distanţă, cu sediul într-o cutiuţă poştală. Acum, e rîndul cursurilor de jurnalism să devină marfă excesivă şi, deci, posibil deficitară calitativ. Pentru că nu cred în lozinca aia care făcea din cantitate o nouă calitate, haideţi să vă ajut să îi identificaţi pe cei cărora poate că nu este cazul să le daţi banii şi încrederea voastră!
Like this:
La zi în programul “Pumni contra faimă”
Pentru a mia oară am urmărit azi pe Antena 3 o infinită lamentație despre felul în care sînt agresați jurnaliștii pe teren de tot felul de dăunători, chiar și de față cu poliția. Sau mai ales. Ca de obicei, zero soluții. Păi să vi le avansez io, dragi colegi!
1. Încetați să mai dați la televizor orice orătanie care scuipă, înjură sau lovește un jurnalist. Difuzînd cu orice preț agresiunile astea, legitimați un tip de comportament care va fi replicat la infinit de orice gherțoi care vede o cameră de filmat.
2. Dacă tot dați știrea la televizor, faceți-o despre cum au fost pedepsiți agresorii, în așa mod încît să nu mai aibă curaj și alții.
3. Știu că reporterii și cameramanii sînt, în viziunea șefilor de redacții, ceva între carne de tun și piese de schimb. Totuși, dacă există bănuiala că îi trimiteți într-o zonă riscantă, atașați-le și o echipă de gărzi de corp.
Like this:
Apel către moldoveni: încetaţi să vă mai spetiţi cu munca!
"Vă rugăm, lăsaţi-ne să mai muncim un pic", strigau lucrătorii epuizaţi.
Imagini tulburătoare ne-au parvenit la redacţie în cursul acestei dimineţi. Mai mulţi cetăţeni ai municipiului Vaslui au fost surprinşi de reporterii noştri infiltraţi printre localnici în timp ce zăceau rupţi de muncă, pe iarbă. La ora 9 AM, sărmanii oameni erau atît de epuizaţi încît nu au mai putut să continue munca – începută, după informaţiile noastre, cu o noapte înainte.
Ceai de slabit “Purificare si deranj”
Prietena mea iubita, unica si irepetabila, a decis sa mai efectueze un experiment pe mine in viu. Ce inseamna “Purificare si deranj”? Intestinul vostru va poate raspunde singur, daca aveti curiozitatea sa testati. A doua oara, e deja o chestiune de curaj.
PS: Nu, nu m-am analfabetizat, nu e o eroare de scriere sau de citire. E un paronim intentionat.
Like this:
Pentru viitorii “aproape parteneri” de afaceri
Studiati, va rog, cu mare atentie poza! Cred ca e evident ca sint inca destul de gras. In ciuda eforturilor de a mai da jos niste kile (reusite, pe alocuri) este dincolo de orice dubiu rezonabil ca sint suficient de supraponderal pentru a fi luat in serios. Asta inseamna, dupa toate aparentele, ca as avea, in general, ce hali.
Cu toate astea, destui sint cei care ma confunda cu vreun fomist. Ultima (sper) propunere de “afaceri” din categoria asta a spart toate recordurile: un clip publicitar de filmat, de montat (si probabil si de conceput) in generosul buget total de 50 de euro. Si nu, clienti nu erau niste bieti studenti de la sate, fara parale, cu o tema de facut pentru facultate.
