1500 de euro pentru o carieră? Sau pentru zero cariere?

Rata de succes la Intact Media Academy este de puțin sub 3 la sută, ceea ce înseamnă cu un lat de cablu de microfon mai mare decît marja de eroare a unui sondaj de opinie. Iar asta rezultă chiar din documentele lor oficiale. Doar trei dintre cei 110 studenţi înscrişi în promoţia anterioară au reuşit să îşi găsească şi de lucru în cadrul trustului – exact asta reiese dintr-o scrisorică trimisă de un roboţel la rugămintea electronică a unui candidat să fie înscris pentru promoţia asta, din 2011. Totul, contra modicei sume de doar 1500 de euro. Cităm din documentul cu pricina, doldora de greşeli de scriere (diacriticele ne aparţin, că ei nu servesc):

Unde să NU faci cursuri de jurnalism

Toată lumea vă învaţă zilele astea cum să deveniţi reporteri, operatori, editori video sau cameramani. E ultima fiţă. Cum era pe vremuri facultatea de drept, apoi aia de ştiinţe politice. Aşa cum, prin două mii şi un pic, erai ultima gîscă din GOSTAT dacă nu făceai un MBA şi o specializare prin poştă, la preţul unei garsoniere din Berceni, la o universitate aflată la minimum 4000 de kilometri distanţă, cu sediul într-o cutiuţă poştală. Acum, e rîndul cursurilor de jurnalism să devină marfă excesivă şi, deci, posibil deficitară calitativ. Pentru că nu cred în lozinca aia care făcea din cantitate o nouă calitate, haideţi să vă ajut să îi identificaţi pe cei cărora poate că nu este cazul să le daţi banii şi încrederea voastră!

Somnul editorilor naşte găini patrupede

Găinile nu pot fi doar violate mediatic şi puse să nască pui vii, aşa cum a demonstrat Evenimentul Zilei pe vremea cînd era doar o mică gazetă inventivă. Cu puţin efort şi spirit de iniţiativă, ele pot naşte chiar şi orătănii patrupede. O demonstrează articolul scris meseriaş, la sentiment, de editorul de serviciu promovat pe post probabil de la o altă funcţie, tot “de serviciu”, dar cu preocupări ceva mai manuale. Acuma, dacă ouătoarea patrupedă a fost născută natural sau prin cezariană este mai puţin important, pentru că e pe cale să fie declarată sfîntă (scrie în articol, deci e soto!). Asta, probabil după ce sufletul ei se va ridica la cele veşnice, iar trupul îi va coborî în oala de ciorbă rădăuţeană “a la Şloim”. Şi, după canonizare, găina cu patru picioare, găina violată şi găina care a născut pui vii vor deveni sfînta treime care protejează, din Marele Coteţ al Văzduhului, ziariştii cu creierul compus 99% din găinaţ. La cîţi sînt în România, se pot înregistra drept cult recunoscut oficial.

O nouă pălitură în presa din Moldova

Mi-a şuşotit o pasăre bilingvă de la Răsărit de Prut că în patria samagonului se pregăteşte o nouă mare investiţie mass media din categoria “români cu bune intenţii care vor să construiască frăţeşte cu moldovenii”. Un mogul din România şi-a întins braţul lung şi petrodolarii ca să sondeze piaţa din Republica Moldova, doar-doar o reuşi să clădească o nouă instituţie de presă în ţara cu care avem totul în comun, mai puţin, poate, limba.

Acuma, că o fi televiziune, că o fi gazetă, io mă simt dator, din solidaritate, să îi atrag atenţia mogulului că o să îl aştepte niscaiva surprize în ţara vecină şi prietenă, exportatoare de ţigări de contrabandă.

Întîi de toate, să fie foarte atent la sărbătorile legale ale moldovenilor, care sînt în număr de vreo sută. Ziua bunicuţei, ziua lucrătorului poştal, ziua zidarului, ziua ocupaţiei fasciste, ziua ocupaţiei sovietice, ziua poeziei, ziua culturii, ziua zugravului, ziua lui Grigore Vieru – atîtea, încît calendarul moldovenilor e pe cale să fie rescris şi în loc de “marţi, 3 iulie” să apară sărbătoarea corespunzătoare.

Sărbătorile care, la noi, trec şi vin aproape neobservate, inclusiv alea majore, acolo sînt cu repetiţie: Anul Nou şi Crăciunul se sărbătoresc de două ori, pe nou şi pe vechi. Paştele are şi varianta “replay”, sub forma paştelui blajinilor, la o săptămînă după cel “mainstream”. 8 Martie, care la noi se celebrează cu o floare şi un mărţişor la doamna dirigintă, acolo e zi liberă prin lege, pentru toată lumea.

Cu sfinţii e iarăşi jale mare: Vasile, Ion, Maria, Mihai, Gavril şi toţi generatorii de onomastici majore echivalează cu Revelionul de la noi. Inclusiv zilele de dinainte, adică de pregătire, şi alea de după, de dregere după sîneală. Dacă vreuna dintre cele două patriarhii din Moldova o să adopte şi sfinţii Valera, Sergiu, Svetlana, Tatiana şi Liudmila, trei sferturi din ţară o să fie indisponibilizată în zilele respective.

Moldovenii consideră o blasfemie să lucreze de sărbători. De 1 martie sau de ziua războiului din Transnistria, de ziua drapelului şi a independenţei, de hramul oraşului sau de sfîntul Nicolae, moldovenii fac apel la obiecţiunea de conştiinţă, care le interzice să spurce sărbătorile prin ceva atît de murdar ca munca.

Per total, de pe la finalul lui noiembrie şi pînă pe la jumătatea lui ianuarie, Moldova e în general dispărută în misiune, prin crame şi prin saune, pe la paţani pe acasă. La fel şi vara, care acolo ţine de pe la jumătatea lui mai şi pînă pe la jumătatea lui septembrie. Tot în perioada sărbătorilor, pe mulţi dintre moldoveni îi lovesc boli cumplite, de regulă în fază terminală, boli care nu le mai permit nici măcar să răspundă la telefon – ca să nu mai vorbim de venit la serviciu. Miracolul credinţei face, însă, ca la finalul sărbătorilor moldovenii să aibă parte de o refacere nesperată, care să îi ţină pînă la următoarea rundă de paranghelii.

Va fi, deci, complicat să angajezi moldoveni, deşi doi din trei tineri nu au un loc de muncă. Cîrciumile arhipline între orele 11 dimineaţa şi 11 noaptea îţi pot demonstra fără echivoc că acolo nu se găseşte, în general, de lucru, iar oamenii sînt siliţi să stea la crîşmă. Însă orice salariu ai oferi ca să atragi moldovenii către muncă e mic, chiar dacă e la nivelul unui salariu de parlamentar.

E important să nu te laşi păcălit de aparatele iPhone, Blackberry şi MacBook pe care le afişează la derută, atunci cînd se dau jos din BMW sau din Mercedes. În Moldova nu sînt bani, ţi-o poate explica orice moldovean. Tocmai de aia preţurile la restaurant şi la mall sînt de patru ori mai mari decît în Bucureşti.

În fine, dacă îl prind pe mogul la o cafea, într-o benzinărie, promit că îi explic şi mai multe. Deocamdată, mă rezum doar să constat că ocupaţia sovietică a fost ultima oară cînd moldovenii au avut, în general, o ocupaţie.