Apel către moldoveni: încetaţi să vă mai spetiţi cu munca!

"Vă rugăm, lăsaţi-ne să mai muncim un pic", strigau lucrătorii epuizaţi.

Imagini tulburătoare ne-au parvenit la redacţie în cursul acestei dimineţi. Mai mulţi cetăţeni ai municipiului Vaslui au fost surprinşi de reporterii noştri infiltraţi printre localnici în timp ce zăceau rupţi de muncă, pe iarbă. La ora 9 AM, sărmanii oameni erau atît de epuizaţi încît nu au mai putut să continue munca – începută, după informaţiile noastre, cu o noapte înainte.

Branding la cel mai înalt nivel: cine vrea să-i fiu naş?

Viitorii mei clienţi de branding...

Ca să ne înţelegem, asta nu are nici o legătură cu creştinismul. Din contră, brandingul meu nu are nimic sfînt. Dar, pentru cei inteligenţi, denumirile născocite din capul meu chiar sînt flatante. Să începem cu începutul.

Cred că prin liceu am realizat că denumirile date de mine prind. De exemplu, profu’ de engleză, proaspăt ieşit din facultate, care a avut prima oră din cariera lui didactică la clasa mea, a IX-a A, la momentul respectiv. Am ştiut din prima clipă că i se potriveşte denumirea “Mobutu”. Avea ceva simpatic în el, de dictator african, ca dihania aia simpatică din Madagascar. Şi Mobutu i-a rămas pînă în zilele noastre, deşi de atunci s-au scurs două decenii de împliniri măreţe. 

Anestezie pentru popor – Telejurnalul TVR

Sînt absolut convins că nu spun mare noutate cu asta, da’ eu nu prea m-am uitat la TVR de cînd mi-am tras cablu acasă, prin clasa a noua, şi am abandonat broadcasterul naţional. De atunci pînă azi chiar nu am fost atent la TVR, deşi am contribuit la bunăstarea cel puţin a unuia dintre miile de angajaţi care aveau cîndva bonusuri, ore suplimentare, prime de sărbători plus cotă-parte din profitul firmei, în vreme ce reporterii de la privat aveau voie să se plîngă pe la colţuri.

O nouă pălitură în presa din Moldova

Mi-a şuşotit o pasăre bilingvă de la Răsărit de Prut că în patria samagonului se pregăteşte o nouă mare investiţie mass media din categoria “români cu bune intenţii care vor să construiască frăţeşte cu moldovenii”. Un mogul din România şi-a întins braţul lung şi petrodolarii ca să sondeze piaţa din Republica Moldova, doar-doar o reuşi să clădească o nouă instituţie de presă în ţara cu care avem totul în comun, mai puţin, poate, limba.

Acuma, că o fi televiziune, că o fi gazetă, io mă simt dator, din solidaritate, să îi atrag atenţia mogulului că o să îl aştepte niscaiva surprize în ţara vecină şi prietenă, exportatoare de ţigări de contrabandă.

Întîi de toate, să fie foarte atent la sărbătorile legale ale moldovenilor, care sînt în număr de vreo sută. Ziua bunicuţei, ziua lucrătorului poştal, ziua zidarului, ziua ocupaţiei fasciste, ziua ocupaţiei sovietice, ziua poeziei, ziua culturii, ziua zugravului, ziua lui Grigore Vieru – atîtea, încît calendarul moldovenilor e pe cale să fie rescris şi în loc de “marţi, 3 iulie” să apară sărbătoarea corespunzătoare.

Sărbătorile care, la noi, trec şi vin aproape neobservate, inclusiv alea majore, acolo sînt cu repetiţie: Anul Nou şi Crăciunul se sărbătoresc de două ori, pe nou şi pe vechi. Paştele are şi varianta “replay”, sub forma paştelui blajinilor, la o săptămînă după cel “mainstream”. 8 Martie, care la noi se celebrează cu o floare şi un mărţişor la doamna dirigintă, acolo e zi liberă prin lege, pentru toată lumea.

Cu sfinţii e iarăşi jale mare: Vasile, Ion, Maria, Mihai, Gavril şi toţi generatorii de onomastici majore echivalează cu Revelionul de la noi. Inclusiv zilele de dinainte, adică de pregătire, şi alea de după, de dregere după sîneală. Dacă vreuna dintre cele două patriarhii din Moldova o să adopte şi sfinţii Valera, Sergiu, Svetlana, Tatiana şi Liudmila, trei sferturi din ţară o să fie indisponibilizată în zilele respective.

Moldovenii consideră o blasfemie să lucreze de sărbători. De 1 martie sau de ziua războiului din Transnistria, de ziua drapelului şi a independenţei, de hramul oraşului sau de sfîntul Nicolae, moldovenii fac apel la obiecţiunea de conştiinţă, care le interzice să spurce sărbătorile prin ceva atît de murdar ca munca.

Per total, de pe la finalul lui noiembrie şi pînă pe la jumătatea lui ianuarie, Moldova e în general dispărută în misiune, prin crame şi prin saune, pe la paţani pe acasă. La fel şi vara, care acolo ţine de pe la jumătatea lui mai şi pînă pe la jumătatea lui septembrie. Tot în perioada sărbătorilor, pe mulţi dintre moldoveni îi lovesc boli cumplite, de regulă în fază terminală, boli care nu le mai permit nici măcar să răspundă la telefon – ca să nu mai vorbim de venit la serviciu. Miracolul credinţei face, însă, ca la finalul sărbătorilor moldovenii să aibă parte de o refacere nesperată, care să îi ţină pînă la următoarea rundă de paranghelii.

Va fi, deci, complicat să angajezi moldoveni, deşi doi din trei tineri nu au un loc de muncă. Cîrciumile arhipline între orele 11 dimineaţa şi 11 noaptea îţi pot demonstra fără echivoc că acolo nu se găseşte, în general, de lucru, iar oamenii sînt siliţi să stea la crîşmă. Însă orice salariu ai oferi ca să atragi moldovenii către muncă e mic, chiar dacă e la nivelul unui salariu de parlamentar.

E important să nu te laşi păcălit de aparatele iPhone, Blackberry şi MacBook pe care le afişează la derută, atunci cînd se dau jos din BMW sau din Mercedes. În Moldova nu sînt bani, ţi-o poate explica orice moldovean. Tocmai de aia preţurile la restaurant şi la mall sînt de patru ori mai mari decît în Bucureşti.

În fine, dacă îl prind pe mogul la o cafea, într-o benzinărie, promit că îi explic şi mai multe. Deocamdată, mă rezum doar să constat că ocupaţia sovietică a fost ultima oară cînd moldovenii au avut, în general, o ocupaţie.

Tenis cu moldovenii

“Da voi şi vreţ, sî jiucaţ’? Nu cre’ cî o sî sî primeascî”, ne-a dat-o în moalele capului moldoveanul Grişa, însărcinat cu rezervările la “cortul” de tenis din spatele clădirii Guvernului, din Chişinău. “Mîini îi Paştili blajînilor, tătî lumea îi liberî”, ne-a lămurit prietenul.

Ce se întîmpase? După vreo şase luni prin Chişinău, am decis să fac şi eu experimentul lui Tony Hawks şi să comit un meci de tenis pe teritoriul moldovenesc independent şi suveran. Ştiind deja din experienţă că o să fie greu să mobilizez vreun moldovean la orice activitate care implică efort şi nu samagon, krepliak, vadeară, basamak, siliotkă, greciki, şaşlîk, blineli şi pelmenî, am decis să o iau pe Claudia Craiu, tovarăşă de suferinţă la Jurnal TV, să îmi opună rezistenţă de partea cealaltă a terenului de zgură.

“Hai, prietene, uite, plătim cu bani”, încerc eu să îl îmbunez pe cetăţeanul celei mai sărace ţări din Europa, poate se lasă înduplecat de nişte lovele capitaliste. “Nu cre’ cî a sî sî poatî, nu-i niminea mîini aişea. Da’ hai, vă fac rezervari la ora nouî dimineaţî”, se înmoaie paţanu’ şi ne notează pe un tabel. “Noi am vrea la 11, că e week end…” apuc io să îngaim. “Deşi nouî dimineaţa. A sî viniţ’ sigur, da? Cî io chiem oaminii di acasî pientru voi”, subliniază fratele moldovean amploarea operaţiunii declanşate de noi. “Venim, frate, clar!”

A doua zi. Şapte dimineaţa, deşteptarea. Duş rapid, cu cafeaua pe genunchi. Treningul cel bun, de mers la nuntă, adidaşii cu găurele, moralul pe plus, Claudia gata de acţiune. Ora 8.45, sîntem pe drum.

Ora 9.00, ajungem la “cort”, adică la “teren”, barbarism din englezescul “court”. Pustietate demnă de Ioan Botezătorul, ca după război nuclear. Încep să mă întreb dacă nu cumva extratereştii i-au răpit pe paţani. Deschidem sfios uşa de la “cort”. Ne întîmpină un nor de zgură care se lipeşte instantaneu de trahee şi de ochi.

“Da’ şi-i cu voi aişea?” ne abordează un paţan cu mutră de Speţnaz în retragere. “Păi, ştiţi, aveam rezervare pentru ora 9, să jucăm tenis”, îl contracarez cu mină de aristocrat occidental. “Cu şini aţ’ vorghit?” loveşte din nou tovarăşu’ starşîna. “Păi, cu Grişa…”

“GRIŞAAAAA!” porunceşte pehotniku spre “cort”. Iar Grişa se înfiinţează şi ia smirnă. “Tu ai vorghit cu oaminii aiştia?”

“Da…” pronunţă Grişa, presimţind batalion disciplinar în viitorul lui.

“Ghini, atunşi, luaţ’ şî jucaţ’”, îngăduie komandiru’, arătînd spre zgura de pe jos şi din aer şi spre cei 20 de paţani care aranjau terenul.

După două secunde de contemplat oportunitatea driblingului cu mingea de tenis printre gopnicii de pe teren, gîfîind zgură direct către plămîni, ajungem la concluzia de ziua anterioară a lui Grişa. “Da, nu cre’ cî o sî sî primeascî…”

Final apoteotic: Am cumpărat din Sun City două rachete de badminton şi am executat două ore de sport în Parcul Puşkin, printre undele wireless date moca de primărie, sub privirile elevilor de liceu cu MacBook şi iPhone, care, probabil, se gîndeau: “Uite şi tu, amărîţii ăia de români, nu îşi permit nici măcar o consolă WII”.

Cum să cumperi un Duster în Moldova

Să precizez, în Republica Moldova, ţara aia ai cărei locuitori sînt cică pe primul loc la sărăcie şi amărăciune în Europa. Deci acolo există, în Chişinău, o reprezentanţă Dacia, pe la mama dracu’ pe undeva. Şi, într-o zi, prietenul meu Iuri Nikolaevici, după o lungă sfătuială despre ce maşină ar putea să îşi mai cumpere, îmi ascultă sfatul patriotic şi se decide să arunce nişte parale într-o Dacia Duster, din patria mumă, în loc să îşi investească banii într-un BMW, de care a mai avut.

Moldova este Computerland, fraţilor!

Şi asta nu doar graţie bancului care a branduit ţara lui Ştefan cel Mare drept patria computerelor, prin sintagma de salut a localnicilor, “IBM şieva!” cum ar putea unii să creadă. Nu, fraţilor, asta se întîmpla în Chişinău, Republica Moldova, ţara care, dacă e să le dăm crezare sondajelor, este ţara cea mai amărăşteancă din Europa.