Manifest pentru o Românie a rațiunii

Școlile nu au nevoie de icoane, ci de cărți și de computere! Elevii nu au nevoie de preoți care să îi amenințe cu pedepse divine după moarte, ci de profesori care să îi pregătească pentru viață! Banii de la buget nu trebuie cheltuiți pe catedrale, atunci cînd țara nu are destule spitale. Donațiile către biserică nu trebuie cheltuite pe mașini de lux pentru popi, atunci cînd țara geme de sărmani. Pămînturile, hotelurile și stațiunile mănăstirești adună de 10 ori mai mulți bani la negru decît profitul declarat, dar nici măcar pe sumele declarate statul nu percepe impozit. În mileniul în care știința și cunoașterea circulă cu cea mai mare viteză posibilă de la începutul omenirii, o castă construită pe minciuni și pe superstiții din Epoca Bronzului ține cu dinții ca să recapete privilegii revocate în secolul an XIX-lea de voievodul Alexandru Ioan Cuza. Hai să vă spun ce cred eu despre asta!

Televiziunea – primii doisprezece ani sînt mai grei…

În urmă cu 12 ani, pe o vreme cam ca asta de nasoală, am început să lucrez în televiziune, în localitatea numită Iași. Pe atunci, știrile se scriau la mașină, prompterul era un maldăr de foi, camerele erau VHS, corespondențele la București se trimiteau prin fax, mergeam pe teren cu autobuzul sau chiar pe jos, dacă nu primeam “liber” pentru autobuze  - rareori prindeam mașină – telefoanele mobile erau jucării de beizadele, internetul era o legendă urbană, echipamentul pentru transmisiuni live era cam cît o platformă de lansare a rachetelor în cosmos, microfoanele wireless erau o dorință, camerele ascunse nu existau nici măcar în imaginație. Videotelefoane? Văzusem în Star Trek, dar cine avea timp să creadă toate filmele SF? Cînd ningea, mergeam hei-rup prin zăpadă, strîngeam din dinți, sfidam frigul și visam la viitorul în care mă vedeam cel puțin editor… Pe atunci, apropo, se putea fuma în orice redacție. Era chiar obligatoriu…

ÎnvaţăJurnalism.ro sau unde merită să studiați jurnalismul

http://invatajurnalism.ro/

Ești tînăr și vrei să te afirmi în mass-media? Viața de jurnalist ți se pare palpitantă și vrei să iei parte la acțiune? Nu știi unde și de la cine să înveți bazele meseriei de jurnalist? Te-au zăpăcit de cap reclamele la școli de jurnalism unde trebuie să lași mii de euro în schimbul unei diplome, dar de unde pleci fără cunoștințe profesionale și fără șanse reale la o carieră? E momentul să respiri ușurat că ne-ai cunoscut! Avem aici rezolvarea problemelor tale! Pagina www.invatajurnalism.ro este răspunsul la întrebările tale.

Hipioții de ieri, ONG-iștii de azi, fariseii de mîine!

Sau cum să îți gestionezi o carieră de succes în domeniul tot mai profitabil al organizațiilor non-guvernamentale, mereu implicate și ghebos finanțate. Iată, în ordine crescătoare, cele patru etape ale unui traseu profesionist de traseist non-profit:

Unde să NU faci cursuri de jurnalism

Toată lumea vă învaţă zilele astea cum să deveniţi reporteri, operatori, editori video sau cameramani. E ultima fiţă. Cum era pe vremuri facultatea de drept, apoi aia de ştiinţe politice. Aşa cum, prin două mii şi un pic, erai ultima gîscă din GOSTAT dacă nu făceai un MBA şi o specializare prin poştă, la preţul unei garsoniere din Berceni, la o universitate aflată la minimum 4000 de kilometri distanţă, cu sediul într-o cutiuţă poştală. Acum, e rîndul cursurilor de jurnalism să devină marfă excesivă şi, deci, posibil deficitară calitativ. Pentru că nu cred în lozinca aia care făcea din cantitate o nouă calitate, haideţi să vă ajut să îi identificaţi pe cei cărora poate că nu este cazul să le daţi banii şi încrederea voastră!

Ce grozăvii îl așteaptă pe Mihai Gîdea?

"Breaking news! O sursă de încredere spune că migdalele îmbunătăţesc performanţele în pat! Iată leacul pentru insomnii!"

Pe vremea cînd Sergiu Toader era mare șef de cuib la Antena 1, m-am dus la el în birou, hotărît să-i las legitimația drept amintire, la pachet cu o demisie – zic eu – de onoare. Nu pentru că voiam bani mai mulți, ci de rușine că, într-o știre, scăpasem o informație ușor eronată. Nu falsă, ci doar o jumătate de adevăr. Jumătatea ailaltă îmi scăpase. Era vorba și despre o știre de doi lei: un patron le făcuse angajatelor program de mers la budă și îl afișase la intrare. Cu programul ăla de pe ușă filmat și cu sincroane de la angajatele nepișate, tot scăpase un detaliu mic-mic-mic undeva… Acuma, nea patronul ameninţa că ne dă în judecată… Și mie îmi crăpa obrazul.

La zi în programul “Pumni contra faimă”

Pentru a mia oară am urmărit azi pe Antena 3 o infinită lamentație despre felul în care sînt agresați jurnaliștii pe teren de tot felul de dăunători, chiar și de față cu poliția. Sau mai ales. Ca de obicei, zero soluții. Păi să vi le avansez io, dragi colegi!

1. Încetați să mai dați la televizor orice orătanie care scuipă, înjură sau lovește un jurnalist. Difuzînd cu orice preț agresiunile astea, legitimați un tip de comportament care va fi replicat la infinit de orice gherțoi care vede o cameră de filmat.

2. Dacă tot dați știrea la televizor, faceți-o despre cum au fost pedepsiți agresorii, în așa mod încît să nu mai aibă curaj și alții.

3. Știu că reporterii și cameramanii sînt, în viziunea șefilor de redacții, ceva între carne de tun și piese de schimb. Totuși, dacă există bănuiala că îi trimiteți într-o zonă riscantă, atașați-le și o echipă de gărzi de corp. 

Somnul editorilor naşte găini patrupede

Găinile nu pot fi doar violate mediatic şi puse să nască pui vii, aşa cum a demonstrat Evenimentul Zilei pe vremea cînd era doar o mică gazetă inventivă. Cu puţin efort şi spirit de iniţiativă, ele pot naşte chiar şi orătănii patrupede. O demonstrează articolul scris meseriaş, la sentiment, de editorul de serviciu promovat pe post probabil de la o altă funcţie, tot “de serviciu”, dar cu preocupări ceva mai manuale. Acuma, dacă ouătoarea patrupedă a fost născută natural sau prin cezariană este mai puţin important, pentru că e pe cale să fie declarată sfîntă (scrie în articol, deci e soto!). Asta, probabil după ce sufletul ei se va ridica la cele veşnice, iar trupul îi va coborî în oala de ciorbă rădăuţeană “a la Şloim”. Şi, după canonizare, găina cu patru picioare, găina violată şi găina care a născut pui vii vor deveni sfînta treime care protejează, din Marele Coteţ al Văzduhului, ziariştii cu creierul compus 99% din găinaţ. La cîţi sînt în România, se pot înregistra drept cult recunoscut oficial.

Goangă marca Realitatea: “Preşedinţii auto” au şapte vieţi…

Aud tot mai multe voci care îmi spun că editorii web de la Realitatea sînt complet aiuristici, habarnişti şi nechemaţi, iar eu am tot mai puţine argumente cu care să-i contrazic. Azi, de exemplu, o altă minune mi-a ajuns în atenţie: nu doar că maşinile au preşedinţi, dar aceşti preşedinţi au şapte, nouă sau chiar douăsprezece vieţi în piepturile lor din aliaj de aluminiu pentru jante. Urmăriţi titlul din poză, respectiv din articol! “Cine sînt preşedinţii auto cu cele mai mari salarii” – un subiect extrem de palpitant, mai ales pentru cineva care nici nu ştia că maşinile au drept de vot. Deci cică nu este vorba nici de “preşedinţi autocraţi”, nici despre “preşedinţi autoproclamaţi”, este “dăcît” vorba despre preşedinţii la maşini, şefii la merţane şi bulibaşii la X5, frate! Dar staţi, mai este!

Apel către moldoveni: încetaţi să vă mai spetiţi cu munca!

"Vă rugăm, lăsaţi-ne să mai muncim un pic", strigau lucrătorii epuizaţi.

Imagini tulburătoare ne-au parvenit la redacţie în cursul acestei dimineţi. Mai mulţi cetăţeni ai municipiului Vaslui au fost surprinşi de reporterii noştri infiltraţi printre localnici în timp ce zăceau rupţi de muncă, pe iarbă. La ora 9 AM, sărmanii oameni erau atît de epuizaţi încît nu au mai putut să continue munca – începută, după informaţiile noastre, cu o noapte înainte.