Apel către moldoveni: încetaţi să vă mai spetiţi cu munca!

"Vă rugăm, lăsaţi-ne să mai muncim un pic", strigau lucrătorii epuizaţi.

Imagini tulburătoare ne-au parvenit la redacţie în cursul acestei dimineţi. Mai mulţi cetăţeni ai municipiului Vaslui au fost surprinşi de reporterii noştri infiltraţi printre localnici în timp ce zăceau rupţi de muncă, pe iarbă. La ora 9 AM, sărmanii oameni erau atît de epuizaţi încît nu au mai putut să continue munca – începută, după informaţiile noastre, cu o noapte înainte.

Ceai de slabit “Purificare si deranj”

Prietena mea iubita, unica si irepetabila, a decis sa mai efectueze un experiment pe mine in viu. Ce inseamna “Purificare si deranj”? Intestinul vostru va poate raspunde singur, daca aveti curiozitatea sa testati. A doua oara, e deja o chestiune de curaj.

PS: Nu, nu m-am analfabetizat, nu e o eroare de scriere sau de citire. E un paronim intentionat.

Branding la cel mai înalt nivel: cine vrea să-i fiu naş?

Viitorii mei clienţi de branding...

Ca să ne înţelegem, asta nu are nici o legătură cu creştinismul. Din contră, brandingul meu nu are nimic sfînt. Dar, pentru cei inteligenţi, denumirile născocite din capul meu chiar sînt flatante. Să începem cu începutul.

Cred că prin liceu am realizat că denumirile date de mine prind. De exemplu, profu’ de engleză, proaspăt ieşit din facultate, care a avut prima oră din cariera lui didactică la clasa mea, a IX-a A, la momentul respectiv. Am ştiut din prima clipă că i se potriveşte denumirea “Mobutu”. Avea ceva simpatic în el, de dictator african, ca dihania aia simpatică din Madagascar. Şi Mobutu i-a rămas pînă în zilele noastre, deşi de atunci s-au scurs două decenii de împliniri măreţe. 

Anestezie pentru popor – Telejurnalul TVR

Sînt absolut convins că nu spun mare noutate cu asta, da’ eu nu prea m-am uitat la TVR de cînd mi-am tras cablu acasă, prin clasa a noua, şi am abandonat broadcasterul naţional. De atunci pînă azi chiar nu am fost atent la TVR, deşi am contribuit la bunăstarea cel puţin a unuia dintre miile de angajaţi care aveau cîndva bonusuri, ore suplimentare, prime de sărbători plus cotă-parte din profitul firmei, în vreme ce reporterii de la privat aveau voie să se plîngă pe la colţuri.

Playing Democracy with the Moldovans

Să îmi fie iertat că mă folosesc de titlul ăsta să vă atrag atenţia, da’ nu mă pot dezminţi, aşa i-am învăţat chiar eu pe cei circa 20 de studenţi ai cursului de jurnalism pe care l-am ţinut între 15 şi 18 noiembrie anul de lovitură de graţie 2010, adică încă anul curent. Respectiv i-am învăţat, alături de Saşa Cliuicov şi Igor Guzun, să lovească adînc cu vorba şi să atragă atenţia, să nu se teamă să vorbească de frînghie, în special în casa spînzuratului, să fluiere melodios chiar şi în biserică, dar niciodată a pagubă, să devină cel mai groaznic coşmar al celor pe care moldovenii îi plătesc din banii lor de impozite ca să aibă grijă de ţară.

Guvernul mondial e mai simpatic decît al nostru

“Nu a fost nici un fel de criză financiară în România”, a fost concluzia summitului Comisiei Trilaterale din Bucureşti. O ştire care le-a trecut pe la urechi cam tuturor jurnaliştilor din România, cu excepţia Task Force Media, mereu cu geana pe detalii. Poate nu vă vine încă să credeţi, da’ 390 dintre cei mai puternici oameni ai planetei au venit la Bucureşti să ne spună că la noi nu a fost criză financiară, ca la ei. NU criză. Nema! Nix! Canci!

De ce mă doare fix în fisc

Bă nene, profa care m-a lăsat corigent la geografie tot a reuşit să-mi lase ceva – am învăţat industria României ca să termin a doişpea de visez şi acum uzinele clorosodice, mina de aluminiu de la Altîn Tepe şi ceramica de Dorohoi. Gaboru’ care mi-a dat amendă pentru că mergeam cu 61 la oră la 10 metri de ieşirea din gloriosul municipiu Vaslui m-a învăţat să casc ochii la vitezometru. Pînă şi doctorii ăia care m-au uscat de bani tot au rezolvat ceva pentru mine: iete-mă, merg din nou pe picioare, după o fractură de bazin şi de femur (auch), pe care nu le-o doresc nici duşmanilor.

Rhapsody in Shoe

Deci cînd am văzut cum fostul pilot de avion de vînătoare Bush se eschivează de pantofii reporterului egiptean, nu am avut decît o singură reacţie: “Amator!”. De la distanţa aia, de nici 10 metri, era imposibil să rateze. Este, părerea mea, doar o manevră de PR, ca să îl scoată din scenă pe Bush în calitate de victimă a războiului din Irak, un război pe care el l-a pornit cu cele mai sincere intenţii. În fine, dacă a fost pe bune, e foarte posibil ca atacul cu arme neconvenţionale să îl fi surprins pe american. După cum ştia el, arabii nu au pantofi cu care să arunce, ei trăiesc desculţ (de Zaharia Stancu) în deşert, din crescutul caprelor anorexice hrănite cu nisip din care viermele sintetizează, prin căi numai de ei ştiute, cu incantaţii de la Mullah, “mirodenia” – şi aşa se naşte petrolul pe care arabii îl vînd numai pe dolari americani şi pe arme iraniene.

Pe de altă parte, deşi nu am exersat aruncarea pantofilor, ci mai mult a ciorapilor către uşă, pot să vă garantez că, de la ăia 10 metri, cu bocancii mei cu ţinte de cinci kile bucata, măcar una îi prindeam. Nu că mi-aş dori, doamne fereşte, să îl rănesc pe campionul democraţiei. Şi, dacă stau să mă gîndesc, la summitul NATO de la Bucureşti, l-am avut pe Bush cam la 30-40 de metri distanţă, cînd a debarcat din Air Force One. Dar aşa sînt eu, mă iau cu transmisiunea în direct, avid să fiu la televizor în prime time, şi uit de lucrurile cu adevărat importante. Ar fi ieşit ceva, că arunc binişor, atît că ar fi durat cam mult să mă deschei la toate şireturile. Pleca şi mama lui Bush în timpul ăsta…

Aş putea detecta, însă, un anume calapod de ieşit din scenă, iertat să îmi fie jocul ieftin de cuvinte. Mai ştiu un preşedinte care a isprăvit un mandat de victorii milenare cam la fel de măreţ. Hai, domnul Bush, fără jenă, luaţi-vă de mînuţă cu Constantinescu! Lui Emil Geologul îi plac bolovanii, ţie îţi place petrolul, deci studiaţi pămînturi şi subterane. Pe el l-au învins securiştii, pe matale teroriştii. Miluţă a declarat “legitimă şi justificată” bombardarea Serbiei, matale ai scos o minune la fel de mare pe guriţă, cu armele lui Saddam… Domnul profesor a scos-o pe aia cu 15 mii de specialişti, matale, nenea Bush, ai rămas în istorie cu ăia 15 mii de terorişti de la Al Queda şi cu Bin Laden. Tu ai făcut plecăciune dublă pe sub pantofii unui arab cu tremur la încheietură (poate că o votcă i-ar fi reglat tirul), domnul profesor de bolovani a ieşit cu barba albastră, într-o baie de mulţime care a devenit baie de cerneală. Mersi, Faure, că mi-am muşcat mîna cu care l-am votat!

Dar atîta lucru îţi promit: dacă, vreodată, te văd, ca pe Constantinescu, în hotel la Sinaia, întreţinînd romantic sepepiştii pe terasă, o să îţi dedic o melodie adaptată. Una de la voi, de la americani. Dar modificată să vi se potrivească ambilor: şi ăluia cu pantof, şi ăluia cu cerneală. Rhapsody in Shoe sună bine?