Ce proaste-s, uneori, fomeile ăştea…

Bine, că şi noi sîntem proşti la fel de des, da’ parcă la ele consecinţele-s mai evidente. Asta şi pentru că noi, ăştia, nu ne considerăm creaturile perfecte ale Domnului şi darul lui către omenire. Deşi e evident că sîntem.

Aşadar, să vă zic. Minciunile bărbaţilor, porcii ăştia care sîntem, sînt briză de primăvară pe plaja de la Cote d’Ivoire pe lîngă minciunile pe care şi le bagă sîngurele în creere muierile ăştea. Şi pe care se încăpăţînează să le crează pînă-n pînzele înălbite fără înălbitor.

Ierea pe vremuri, cînd ieream io tînăr şi fremos, de s-a întîmplat să remarc doo coleje de la redacţie, cum se ecscitau ca fraierele cu o cutioaţă de plaştic eftin cu hieroglife roz:
“Uite, fată, e cu argilă!”
“Vai, cu argilă?”
“Da, fată, şi e doar doo sute de paray…”
“Vai, să-mi faci şi mie rost…”
Deci clar, nu? O cutie cu smac de dat pe faţă – ierea evident că nici nu ştie ce e argila şi pe unde umblă. Suficient motiv să lase doo sute de dolari iuesei în buzunarul traficantei de “produse” pentru fomei.

Dupe care istoria fomeilor naive a consemnat apariţia unor alte panacee contra ridurilor. Mai întîi, coenzima Q10. Uai de mine şi de mine ce rivuluţie a fost, pînă s-au prins fetele că “efectele antirid în 3 săptămîni demonstrate clinic” aveau un disclaimer pe prospect, care zicea că nu au fost încă dovedite ştiinţific. Aşa că au abandonat coenzima Q10 pentru coenzimele lui ăla din Q7.

Apoi au venit nanozomii de pro-retinol A. O femeie care e în stare să-i pronunţe merită toată atenţia noastră pentru capacităţile sale de a face lucruri minunate cu guriţa. Ia-ncercaţi să pronunţaţi! Mai că îmi venea şi mie să pun botul, cînd îi vedeam pe televizor cum penetrează pielea şi o întind, prin efectul “elastesse”, şi ăla dovedit clinic, dar nedemonstrat ştiinţific.

Şi de două ori pe săptămînă venea traficanta de “produse”, cu aerul ezoteric al comerciantului de malaciucă în pîrnaie, întindea în redacţia de ştiri prăvălia din rucsac, iar fomeile din redacţie parcă intrau în sevraj, ca animalul pe spinarea căruia se aşezase prin înţepare viespea care avea intenţii criminale. Breaking news, echipe de filmare în teren, emisie – toate deveneau atît de irelevante, că vizitele traficantei deveneau simultane cu momentele de negru pe post sau de bare color în emisie.

Da’ m-au terminat ultimele două lovituri supt centură. Deci la teve am auzit acuma că nanozomii de proretinol A şi coenzima Q10 sînt vacs, prieteni. Soluţia finală este ACIDUL!!! Nu orişicare, ci taman acidul hialuronic. Deci acid. În mintea mea, o suptstanţă care face “fssssss” la aplicarea pe piele. Da’ despre asta o să se prinză prietenele după vreun an, cînd constată că hialuronicul ăla e la fel de eficient la riduri ca şi frecţia cu buzele pe icoană.

Şi lovitura finală mi-a aplicat-o cucerirea ştiinţei, nu tocmai recentă, în forma cremei de faţă cu SPERMĂ. De bărbat. Şi stau să mă gîndesc încă oare cum să reacţionez cînd pretina mea o să îmi sugereze să cheltuim doo supte de dolari pe sperma unui necunoscut. Să-i propun oare să se servească din resursele moca aflate la dispoziţie? Şi oare ce să-i fac dacă insistă să dăm banii cheltuiţi cu trudă şi osîndă pe slobozul cine ştie cărui labagiu străin? O să fie greu să nu îi scăp o labă peste ochi, pe cuvîntu’ meu…

ADDENDUM: Mie nici măcar nu îmi plac fomeile care se smăcuiesc foarte mult. Iar un rid-două chiar pot fi secsi şi să dea personalitate… Şi, apropo, dacă tot se chinuie fomeile noastre să arate mereu tinere de 16 ani, din premisa că cică aşa ne-ar plăcea nouă, n-ar trebui să se supăre cînd întoarcem capul dupe neşte poponeţe de studente de 20… Ceea ce eu nu am făcut niciodată, de altfel!

Fetelor, faceţi sex cu buletinul către cameră!

Aşadar, săptămîna asta am aflat o ştire atroce… Deci femeile ăştia, nu toate, se pot ocupa şi cu secsul. Da, paradoxal, de neînchipuit, oameni buni! Chestie care, evident, în România Fundamentalistă lăsată dezastruoasă moştenire de Adrian Premierul Minune, este strigătoare la cerul gurii.

Doar ştim cu toţii, în România sex nu au voie să facă decît bărbaţii, iar femeile pot să se ocupe cu erotismul doar seara, tîrziu, pe Penthouse Channel, şi numai între ele. Orice interacţiune sexuală între un bărbat şi o femeie trebuie combătută cu ardoare, înfierată cu mînie proletară şi denunţată ca activitate duşmănoasă, în slujba agenturilor străine.

Cu groază (şi cu mulţumiri Domnului că s-au terminat) îmi aduc eu aminte de nişte vremuri de restrişte pentru profesia de jurnalist, cînd mă confruntam cu un fenomen greu de stăpînit. Nişte mamifere cu numele de producători sau editori, crescute cu furaje concentrate în mediu steril, departe de lumea reală, veneau la serviciu şi deschideau cîte o gazetă de scandal.

Unde, inevitabil, găseau cîte un text cu filmuleţ referitor la diverse femei filmate de nişte diverşi oameni cu o reputaţie ireproşabilă în vreme ce se preocupau să îi ofere bucurii trupeşti cîte vreunui norocos. În plus, fetele astea mai aveau un singur păcat: în loc să fie ţiitoare de profesie, mai aveau pretenţia să se ocupe şi cu activităţi comerciale capitaliste, cum ar fi să antreneze sportivi, să urmeze o carieră muzicală, să devină juriste, unele dintre ele chiar să intre în politică.

Dintr-o dată, băieţii ăia ţinuţi la căldurică se ecscitau, începeau să saliveze abundent şi nu ştiau cum să mai deschidă telejurnalele cu aşa o minunăţie de ştire. Li se părea că Puliţeru’ îi aşteaptă dacă fac jumătate din jurnalul principal din leadul unei gazete de şters geamuri. Nu vă imaginaţi, însă, că aveau atîta curaj încît să abordeze problema cu mîinile lor.

Tremurînd libidinos în aşteptarea filmărilor, exact ca nişte voyeuri care au mai găsit o gaură a cheii de vestiar, băieţaşii ăia le dădeau colegilor mei reporteri indicaţii cum să dea de domnişoasa sau de doamna, cum să îi pună întrebările la modul cel mai obscen, cum să monteze materialul ca să facă din femeia respectivă cea mai penală zdreanţă care a traversat şoseaua de centură a capitalei. Adică locul unde mulţi dintre ei şi-au întîlnit, probabil, prima iubire.

Cu dreaptă revoltă am să lupt şi eu împotriva duduilor care intră în orice carieră cu gura mare şi cu picioarele desfăcute dar, pe de altă parte, iarăşi încep să meditez amar. Deci pe fata lu’ Băsescu, dacă vreodată face şi altceva cu guriţa ei diafană în afară să scoată panseuri de mare succesuri televizate, o să o executăm în piaţa publică? Dacă Elena Udrea are ghinionul să fie filmată în timp ce îşi întreţine cocoşul legitim cu farmecele ei incontestabile, o atîrnăm de macara, ca în Iran? Pe Olguţa Vasilescu o lapidăm cu pietroaie dacă apare vreo poză cu ea surprinsă în clipe de tandreţe? Zîceţi, feciorii mei, că io sînt chiar curios…

Şi, ori de cîte ori cîte o hîrtie igienică poreclită ziar mai pune mîna pe cîte o înregistrare cu o femeie normală, frumoasă, dezinhibată, care pune în practică tot ce i-a dat bunul Dumnezeu în dotare la ea acasă, unde nu ar trebui nimeni să îşi bage nasul, uite ce ştire mare obţinem! Cu riscul să îmi atrag mînia marilor lideri de opinioane din România, vă mărturisesc că mi se pare jalnic dacă aşa ceva constituie o ştire.

În definiţia ştirii spune că subiectul trebuie să fie inedit şi de interes public. Pentru mine, cel puţin, aşa ceva nu e inedit, că eu mai am parte de nişte bucurii din cînd în cînd. Poate pentru colegii mei onanişti, cu reacţii de Beavis şi Butthead, imaginile cu o femeie dezbrăcată făcînd sex oral sînt o noutate. În loc să îi lase să saliveze pe ecran în prime time, poate că mogulii lor ar trebui să le mărească salariile, ca să îşi permită o prostituată, măcar o dată la lună.

Şi ca să evităm orişice dubii de acum încolo, să dăm o lege înfricoşată, prin care să obligăm toate femeile să stea cu docomentul de identitate în mînă cînd prestează un oral. Să nu mai fie discuţii dacă în imagine e o doamnă bine care are, în plus, şi talentul ăsta, sau o prostituată care ia parte la o înscenare. Mai ales dacă domnului norocos nu-i ajută Dumnezeu să i se ridice la nivelul aşteptărilor…

Uite, mă bucur sincer, frate, să constat că, în mileniul al III-lea, moravurile sînt date pe nişte mîini atît de dîrze. Deci, mă copchii, muierea ori stă acasă la bărbat şi face de mîncare, ori e cocotă şi atunci să o facem poştă cu toţi, ori să devină, dracului, frigidă, dacă vrea să fie cadru universitar, atletă, cîntăreaţă sau ministru. Daţi-o, oameni buni, pe faţă! Deci femeile nu mai are voie să face secs în ţara asta! Decît cu noi şi dacă ne cere voie! Să ştim o treabă!

Ştiu că distinşilor mei colegi care analizează profund frame cu frame anumite filme porno, din interes pur profesional, o să li se pară avangardistă şi rebelă ideea mea, dar eu prefer femeile frumoase, deştepte şi dezinhibate. Nu ştiu cu ce maimuţe analfabete aţi umblat voi, dragi colegi, dar se cunoaşte că, pe voi, femeile din categoria preferată mie v-au cam ocolit. Poate de aia şi sînteţi aşa de încrîncenaţi: “Uite-o, deschide gura! Uite cum o suge! Hahahaha, ce probă orală!”

Mie îmi puteţi mărturisi aşa, ca între noi, băieţii, că, de fapt, v-aţi cam vedea încurcaţi cu domnişoara respectivă. Nu e mai simplu să recunoaşteţi că, de fapt, o faceţi de cacao la televizor sau în gazete tocmai pentru că vă e clar că nu o puteţi avea? Exact cum, la liceu, scriaţi la budă cu carioca numerele de telefon ale colegelor drăguţe care vă refuzau… Iar pe fraierul din imagine îl invidiaţi sincer şi vă gîndiţi cu obidă la ce matracuce nasoale şi speriate de sfînta p&£@ aţi avut voi. Şi să vă ajute Dumnezeu să tot aveţi din alea, că din alea meritaţi, prieteni!

Acum o să oripilez Biserica Ortodoxă

Să mă ierte Sfinţiile Voastre, dar am ajuns la o simplă concluzie. Aritmetică. Referitoare la ceea ce literatura numeşte, îndeobşte, “relaţii biblice”. Pentru nişte oameni cinstiţi cu noi înşine, aşa cum sînt eu, asemenea lucruri fac parte din viaţă şi fără ele e nasol. Ştiu că voi, monahii, nu vă confruntaţi cu asemenea probleme din principiu, pentru că aţi făcut legămînt de castitate.

Eu, pe de altă parte, nu am făcut asemenea imprudenţă, pentru că nu pot să îl mint pe Atotputernicul. Mai mult decît atît, trăiesc în capitalism sălbatic, unde timpul şi banii merg mînă în mînă. Aici, într-una dintre cele mai scumpe capitale ale lumii, un echilibru între timpul investit, banii cheltuiţi şi rezultatele obţinute este esenţial pentru a evalua succesul personal.

Urmăriţi cu atenţie calculul:

Varianta creştinească

4 ore de schimbat impresii pe messenger cu domnişoara dezamăgită de bărbaţi în general şi de ultimul în special, care, la ceva peste 30 de ani, caută iubirea adevărată pe internet. Deci 4 ore, disipate pe circa 3 zile.

30 de minute pe telefon, pentru schimbat impresii, stabilit întîlnire, rîs la cîte o glumiţă – haha, ce haios eşti, Ursu! – circa 12 GBP (e scump să ai Pay As You Go, dar nu am încă abonament)

5.90 GBP Travel Card (Transport for London şi Southern)

1 oră 30 de minute pe drum (tren pînă la Victoria, metrou pînă la Bond Street, după aia metrou pînă la Green Park, după aia metrou pînă la Oxford Circus, că se rătăcise prietena)

Cafea – 8.40 GBP. Cafe Nero, cafea oribilă, opărită, cu gust de detergent, nu pot fuma în cafenea, că în Marea Britanie au interzis fumatul, dar au legalizat căsătoriile gay.

Conversaţie de curtoazie – 1 oră 30 de minute (de mînuţă pe Oxford Street, cu pauze de fumat, plin de sentimente de vinovăţie, că prietena nu fumează)

Bilete la film – 21.50 GBP – Hancock, o porcărie americană, îl mai văzusem şi acasă, moca, ea a vrut, deja regret banii daţi pe bilet. Mai bine beam de ei. A, da, prietena nu consumă alcool şi nici nu îi suportă pe ăia care beau… O fi lesbiană? Îmi spune că nu e…

Durata filmului – 110 minute

Plimbare şi conversaţie suplimentară, după film, povestea vieţii ei, aşteptările ei, dezamăgirile ei, complexele ei, iubiţii ei, familia ei, şcoala ei şi multe altele ale ei – 2 ore 30 de minute.

“A, ce tîrziu s-a făcut, trebuie să ajung să prind ultimul tren!” – tradus liber din dialectul femeior în limba română uzuală se înţelege: “Condu-mă la metrou, că e noapte, mă doare-n cur că tu o să pierzi ultimul tren spre cartierul tău sau că sperai să mergem împreună în acelaşi tren, spre una dintre locuinţele noastre!” – circa 40 de minute

Rezultate concrete: pupat social, pe obraz, de rămas bun, ne mai auzim.

Călătoria către casă – circa 1 oră 20 de minute (era tîrziu, circulau doar autobuzele de noapte, pline de ciumăfăi drogate)

Concluzii: m-am plictisit îngrozitor, a fost un film oribil, am făcut conversaţie doar ca să nu facem linişte penibilă, şanse pentru ceva mai mult – zero barat şi, după discuţiile “profunde” susţinute, nici nu mi-aş dori.

TOTAL:

Timp – 13 ore 30 de minute

Bani – 47.80 GBP

Perspective: poate la a şasea întîlnire să mă invite la ea acasă. Aştept cu nerabdare… NOT

Sex – NU

*poantele, bancurile şi eforturile mele de a părea haios, deşi mă plictiseam, sînt, deocamdată, ne-cuantificabile.

Varianta recomandată de prietenii mei de la Londra

Travel card – 5.90 GBP

Călătoria spre centru – 1 oră

20 de lire – sex pe bani cu o prostituată profesionistă, într-un cadru adecvat (circa 15-20 de minute maximum)

Conversaţie – zero

Călătoria spre casă – 1 oră

TOTAL

Bani – 25.90 GBP

Timp – 2 ore 20 de minute

Sex: DA, la nivel profesionist.

Trebuie să mărturisesc, încă nu am încercat varianta a doua. Dar, dacă stau să le pun în balanţă, constat că a doua este mult mai eficientă, fără complicaţii inutile, implică mai puţin efort, mai multă onestitate, consumă de aproape 6 ori mai puţin timp şi este cel puţin de două ori mai ieftină decît o “primă întîlnire”, de la care aproape sigur nu te alegi cu mare lucru. Pune cap la cap încă vreo trei – patru întîlniri, eventual cu restaurant şi taxi, echivalente a cîteva sute de lire şi a zeci de ore de conversaţie idioată şi tot nu ai garanţia că o să capeţi ceva.

Şi mă gîndesc, în condiţiile astea, prin comparaţie, dacă nu cumva în secolul ăsta prostituţia nu a devenit cea mai cinstită formă de relaţie care poate exista între bărbaţi şi femei. Şi, mai mult, dacă nu cumva “dating-ul” e o formă mai scumpă de prostituţie, una la care, din păcate, doar investeşti, înduri discuţii idioate, nici nu poţi băga mîna în foc că o să capeţi ceva, după care eşti expus la telefoane cretine, picate în cele mai nasoale momente cu putinţă – într-un cuvînt, la bătăi de cap pe termen lung. Pentru că, probabil că aşa e în codul lor genetic, de la a treia cafea băută împreună, 80 la sută dintre gagici încep să se creadă neveste, vorba lui Cheloo… Şi asta, mai trist, uneori chiar şi fără să stea o noapte dedesubt şi două peste…

Să fie, deci, prostituţia profesionistă mai cinstită decît ceea ce am învăţat într-a şasea, din sursele inepuizabile şi infailibile de înţelepciune şi sfaturi în amor “Popcorn” şi “Salut!”, că înseamnă flirtul de modă veche? Oare nu cumva există o nouă profesie – professional date – inventată de dudui care vor să se plimbe, să se confeseze, să vadă un film, să îşi descarce suferinţele şi necazurile în capul cuiva, să bea şi o cafea, să se plimbe şi cu un taxi, poate să meargă şi la o cină romantică fără să mişte un deget? Adică servicii de duhovnic, psihanalist, umăr de plîns pe el, turism, entertainment, escort, wine and dine disponibile moca? Păi, în condiţiile astea, nu e mai simplu să te laşi pe mîna profesionistelor care prestează, nici nu vor să ştie cum te cheamă, dacă ai sau nu nevastă, ce îngheţată preferi, dacă fumezi, la ce oră să te sune, cît cîştigi, ce cărţi ai mai citit, dacă îţi place Şachira sau Bionse (:-&), cum ţi se pare Londra, de ce înveţi ruseşte şi sîrbeşte, nu îţi relatează cum era la pat ultimul sau primul, de ce bărbaţii sînt nişte porci şi ea o prinţesă, etcetera, etcetera, etcetera…

Poate că eu sînt doar un băiat simplu, de la Vaslui rătăcit în Londra cu 12 milioane de oameni, tocmai de aia vă şi întreb… Să fie 30 de ani  vîrsta la care nu mai avem răbdare de bullshit şi trebuie  să trecem la liga profesionistă? Sincer, mi-ar părea tare rău, că eu sînt un romantic incurabil şi de modă veche. Ce, nu se cunoaşte?…

Principiile feminine şi noi, oamenii normali

Aşadar, iubesc femeile cu principii. Ele sînt fundamentul şi coloana vertebrală a moralităţii în societatea noastră. Ele sînt mamele care ne vor educa într-o bună zi copiii, nepoţii şi puradeii vecinilor în spiritul conservării tradiţiilor noastre sacre şi milenare. De la ele vor învăţa fetiţele viitoarei generaţii aceleaşi principii nobile şi le vor perpetua, pentru eternitate.

Şi spun asta aducîndu-mi aminte de o femeie cu principii din viaţa mea. Cam pe vremea cînd verigheta mea încă strălucea de nouă (să tot fie vreo doi ani jumate, adică), m-am nimerit într-o situaţie tactică favorabilă: nu nevastă, alcool şi puţini cunoscuţi în jur. Mai precis, aproape nimeni, că eram plecat în deplasare. Undeva pe litosferă. Şi îmi scoate în cale Dumnezeu o creatură diafană, cu o pereche de craci de plîngeau icoanele cu lacrimi de mir sintetic atunci cînd zîna îşi schimba ciorapii supraelastici. Uşor intoxicată alcoolic şi cu atitudinea corectă despre principiile selecţiei naturale a partenerilor, duduia s-a dat repejor pe lîngă mine şi, după consumul unor cantităţi semnificative de băuturi alcoolice, am convenit că ni s-ar potrivi o relaţie nepotrivită.

Imediat însă după acordul oral pe tema asta, ochii de felină ai prinţesei au poposit pe un obiect metalic, bine şlefuit, care strălucea de nou ce era pe inelarul de la mîna stîngă. Şi îndată păpuşa de zahăr a dat înapoi ca o căprioară în faţa armei lui Iovan de calibrul 12 şi a început să îmi relateze că bărbaţii însuraţi sînt scoşi de pe lista ei de shopping, că nu e bine, că familia e o instituţie sacră, că legămîntul şi încrederea dintre doi oameni sînt păzite de Dumnezeu şi nu o să fie tocmai ea cea care să îl mînie pe Atotputernicul pentru nişte activităţi corporale de care se poate, la o adică, lipsi.

Şi mi-aş fi văzut de băutură liniştit tot restul serii, la vînătoare de alte carnasiere mai puţin preocupate de viaţa de apoi, după ce m-am scurs elegant de sub privirile pline de reproşuri ale silfidei principiale, pierdută deja din perspectiva socialismului progresist. Dar privirea mi-a căzut ca un meteor asupra aceleiaşi principese a dreptăţii, care începuse deja o altă escapada amoroasă. Şi, spre cinstea ei, nu era cu un porc de bărbat însurat, ca mine. Era, din contră, cu o femeie. Una măritată. Al cărei soţ nu era pe acolo, să se bucure şi (măcar) ochii lui de spectacol.

Iar io am tras următoarea concluzie: “ăăăăăă” (vreun sfert de oră, după ceasul primăriei locale). Deci, cum ziceam, de aia iubesc femeile principiale. Ele ne vor creşte copiii. De aia nici eu nu fac sex cu femei măritate. Întrebaţi-o pe nevastă-mea, vă poate confirma!