Subsemnatul, Mihai Ursu, născut la 10 martie 1978 şi, spre dezamăgirea multora, încă în viaţă, dau scris că în nemernicia mea, ca un cîine turbat, am încercat să accesez neautorizat informaţii strategice clasificate de pe pagina Poliţiei de Frontieră Române, în calitatea mea dubioasă de producător general al emisiunii “112 – Poliţia în Acţiune”.

Deci recunosc că am vrut să descopăr informaţii operative despre operaţiunea Jupiter 2009, parte a exerciţiului Frontex, de încordare a muşchilor şi a tehnicii din dotare pe frontieră. Cu intenţia nedisimulată să fac, poate, un material cu ceva imagini, să dau la emisiunea la care, sigur că da, nu îi pot împiedica pe infractori să se mai uite din cînd în cînd, să-şi vadă familiile.

Noroc că serveru’ s-a prins, în vigilenţa sa, de manevra subversivă pe care o încercam, şi mi-a pus IP-ul sub supraveghere. În fond, şi noi supraveghem activitatea poliţiei, că doar de aia sîntem paznicii democraţiei noastre precare, în calitate de jurnalişti… E serviciu contra serviciu.

Din păcate, tovarăşu’ server o să fie cam dezamăgit, pentru că nu accesez pagini pornografice de la muncă… În schimb mă uit pe toate paginile parchetelor şi poliţiilor, ba mai citesc uneori Pravda pe net şi mă uit la Antena 3, cînd nu am de cine face mişto. Şi pe Youtube ascult muzică rusească.

Includ aici proba fotografică a tentativei mele de a penetra sistemul electronic al Poliţiei de Frontieră. Sînt gata să suport toate consecinţele faptei mele de un deosebit pericol social. Dacă nu veniţi de mă luaţi, dragi poliţişti, o să mă prezint eu la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei, într-una dintre zilele alea de concediu fără plată, cînd ştiu că vigilenţa şi zelul ating cote maxime. Vin cu cătuşele mele de acasă, dacă doriţi. Patria recunoscătoare!

Desculţe, în pijamale, noaptea, pe ploaie şi pe frig. Istoria a două fetiţe de 6 şi de 10 ani, pe care tatăl lor fără inimă s-a răzbunat dîndu-le afară din casă pentru că avea ceva de împărţit cu soţia. Le-a bătut şi le-a izgonit fără să îl impresioneze lacrimile lor. Întreaga istorie astăzi, la ora 23.00, la “112 Poliţia în Acţiune”, pe Prima TV.

Urmăriţi cea de-a doua ediţie a “Kaşketei dă tablă” de la “Poliţia în acţiune”, al cărei protagonist este un poliţist timişorean suficient de hăbăuc încît să-şi piardă arma în mijlocul unor confruntări cu huliganii croaţi. Sper să vă placă. Dacă mai ştiţi de oameni ai legii care dau cu stîngu-n dreptu’, vă rugăm să ne sesizaţi, iar echipa operativă a “Kaşketei dă tablă” va intra în acţiune imediat.

Cu drag,
Colectivu’

Dacă nu ştiţi încă ce aţi pierdut ieri seară la Prima TV, daţi-mi voie să vă împărtăşesc eu, cu toată modestia de care sînt capabil. Şi îmi cer scuze că nu v-am spus în avans, dar chiar am fost ocupat pînă peste urechi cu producţia emisiunii.

Cum care emisiune? Aia în care – pun pariu că nu s-ar fi gîndit nimeni că e posibil – au încăput laolaltă Mile Cărpenişan, Christian Sabbagh şi subsemnatul, al dumneavoastră, Mihai Ursu. Da, este vorba despre “112 – Poliţia în Acţiune”, unde, cu voia lui Dumnezeu, emisiunea a avut onoarea de a-l prezenta ca “guest star” pe nimeni altul decît Mile Cărpenişan, care le-a explicat telespectatorilor Prima TV cîteva lucruri neştiute încă despre huliganii de la Dinamo Zagreb şi despre răfuiala pe care au venit să şi-o rezolve la Timişoara cu românii şi cu sîrbii.

Una peste alta, subiectul nu ar fi stat nici măcar într-o unghie fără un interviu de la Mile şi îi sînt dator cu un ceai indian adus de mine din India pentru că a fost de acord să apară în preacinstita noastră producţie. Dacă aţi ratat momentul, să ştiţi că emisiunea se dă şi în reluare, duminică noaptea. Spre ruşinea mea, nu ştiu la ce oră. O să mă interesez la programe să văd exact ora, pentru că, dragilor, chiar merită să revedeţi momentul.

Drept avans la ceaiul ăla indian, să-mi dea voie Mile să îi mulţumesc cu o melodie de la el, din Timişoara, în avans. Хвала, брате! Живела Србија!

Aşadar, Antena 3 se pretinde cea mai bună televiziune de ştiri. Pînă la proba contrarie, hai să o lăsăm aşa, dar pe online bag de seamă că lupta cu limba română începe chiar de la logo. Citiţi cu atenţie sloganul: “Şi altceva decît vezi la televizor”. Dacă nu realizaţi ce lipseşte, vă spun eu: complementul direct din cea de-a doua propoziţie, exprimat prin pronume relativ, care îndeplineşte şi funcţia de legătură între propoziţia principală şi cea subordonată. Pe noi ne învăţase profa de română că ar fi corect în limba strămoşilor noştri ceva de genul “Şi altceva decît ce vezi la televizor”, părerea mea… Da’ cine ştie, departamentul de branding o fi lipsit la lecţia asta din clasa a opta de la limba română.

Bine, Antena! Mîndră corabia, meşter cîrmaciu’! Abia aştept să eliminaţi din propoziţii şi predicatele verbale, ca să vă scriu o scrisoare mişto. Ceva de genul “Să vă!…” Adică “Să vă trăiască!”

LATER EDIT: Nu mă surprinde, în fond e tipic pentru Antenă să scrie chestii geniale, cum ar fi burtierele titrate cu “prieten victimă”, “proprietar maşină”, “primar Iaşi”. Cazul genitiv, articolele şi alte mizilicuri d-astea lexicale nu există la Antenă, unde economia de litere merge la paroxism, de parcă-s pe bani caracterele latine. Cine altcineva în afară de Antenă ar fi economisit UN CARACTER scriind pe o locaţie de direct “P-ţa Universităţii” în loc de “Piaţa Universităţii”?

LATER FINAL EDIT: Am zis bine prima oară.

Dragii mei, m-a umplut de emoţie un apel lansat sub formă de spam de o prietenă prin mijlocirea lu’ Yahu Mesenjăr. Cetiţi-l şi voi, ca să vă umpleţi de aceleaşi sentimente samaritene şi nu ezitaţi să îi săriţi în ajutor!

Cităm: “am un prieten care vrea sa se mute la Bucuresti, dar nu are bani sau loc de munca. are 21 de ani si se pricepe la destul de multe chestii. poate cineva sa il ajute cu un job sau cu o cazare temporara? multumim.”

Ca să fac o analiză literară a textului, să înţeleagă toţi civilii cu locuri de muncă, bani şi spaţii de cazare în exces!: tînărul nu deţine nimic din toate cele de mai sus, în schimb are de partea sa avantajul experienţei vaste pe care i-o dă vîrsta de 21 de ani. Aşa cum aţi fost informaţi, se pricepe “la destul de multe chestii”, iar ambiguitatea decurge din simpla imposibilitate de a enumera într-un spaţiu suficient de restrîns pentru răbdarea, puterea de concentrare, rezistenţa la efortul de a citi şi pentru timpul dumneavoastră de oameni ocupaţi cu multiplele joburi acumulate în aşteptarea tînărului cu pricina. “Destul de multe chestii” pot include, la 21 de ani, capacitatea de a sta pe mesenjăr 22 de ore pe zi, mersul în cluburi pe blat, bipăitul prietenilor cu abonament la GSM şi spartul seminţelor pe bordură, cu băieţii.

Deci nu are nimic în afara ambiţiei arzătoare de a se muta la Bucureşti, această Bonanza a tuturor românilor.
Ţara Făgăduinţei din interiorul circumferinţei Şoselei de Centură îl aşteaptă cu sufletul la gură pe domnişorul pentru care cuvîntul dat pe mesenjăr la grămadă de o domnişoară reprezintă garanţia de seriozitate pe care o aşteptaţi cu toţii. Vestul Sălbatic în care palpită oportunităţi nenumărate îşi deschide larg porţile pentru acest tînăr fără bani, fără job şi fără experienţă, tocmai pentru că el este ca o tablă nescrisă, ca un hard virgin în aşteptarea unui programator maestru.

Nu rămîneţi, deci, indiferenţi! Aşa un tînăr de valoare e chiar păcat să plece în Marea Britanie pe şantier sau la spălat de veceuri, ca restul colegilor săi de generaţie. Patria are nevoie de fiecare puştan de 21 de ani, fără job şi fără experienţă, care vrea să se mute în capitală. Pentru el, o dedicaţie muzicală.

Ok, a murit săraca mireasă în drum de la coafor la nuntă. Da’ ăsta nu e un motiv să îi spui la televizor femeii “Mihaela”, cînd pe invitaţia de la nuntă scrie “Mariana”. Dacă nu se vede foarte clar în cadrul dat pe ştire de Antenă, vă zic eu, că am bruturile pe calculator. Aici scrie mare de tot: “Mariana şi Dumitru, cu binecuvîntarea părinţilor Călina şi Ioan Ştefan şi Maria şi Nicolae Bădilă etcaetera…” Deci cum o cheamă pe săraca fată?

Adică asta, dacă vreţi, e culmea ghinionului: se porneşte săraca fată la nunta ei, dar înainte de altar ajunge la morgă şi, înainte să fie îngropată creştineşte, mai trebuie să sufere un botez suplimentar.

Şi B: e ok să nu ai ilustraţie chiar cu orice îţi trebuie atunci cînd îţi trebuie şi să improvizezi la o ştire cu nişte arhivă. Dacă, de exemplu, ştirea e despre livezi cu vişini şi tu pui livezi cu meri, e totul în regulă, mai ales dacă scrii “Arhivă”. Dacă ai de montat un material cu un jaf, e ok să rogi doi colegi să facă pe-a actorii la cameră pentru o dramatizare, atîta timp cît scrii pe imagini “Reconstituire”. Da’ cînd iei imagini de la o nuntă pe bune şi ilustrezi cu ele ştirea despre o fată care a murit în ziua nunţii şi după aia mai scrii pe imaginile alea “Reconstituire”, aia cum se numeşte? Aş fi tentat să-i spun “amatorism de tot căcatul”, dar eu nu folosesc asemenea limbaj.

LATER EDIT: Pe fată o chema, totuşi, Mihaela, iar invitaţia însîngerată era de la o cu totul altă nuntă. Coafezele care au plîns la ştirea asta s-ar fi bucurat să ştie şi despre detaliul cu pricina, nu credeţi?

Dragii mei, a sosit timpul să ne distrăm atunci cînd ne uităm la televizor! Pentru că e deja prea mult timp de cînd mă feresc să deschid aparatu’, îngrozit de ciumăfăile numite reporteri şi de incompetenţii numiţi producători care se ard în talente fie pe generice, fie între ele.

Am îngrozit la viaţa mea destule directoare de ştiri cu talentul meu spurcat de a le spune pe nume nechemaţilor din televiziune şi păcatelor pe care le comiteau. Nu că aş fi taman io ăla fără de păcat, da’ de vreme ce nu se încumetă chiar nimeni să arunce primul cu piatra, socotesc că aş putea la fel de bine să fiu eu ăla. Să mă judece colegii mei, reporterii, pentru asta.

Deci ce am io de gînd să fac? Poi o să încep de azi să mă uit la ştiri cu pixu’ şi foaia în mînă. Aşa mă uitam la Observatorul de 19, prin 2003, cînd eram producător la jurnalul matinal, şi îmi notam ce greşeli de scriere, de montaj sau de documentare apăreau pe post, ca să am munca mai uşoară cînd o fi să le repar pentru ediţia de dimineaţă. Că doară era numele meu pe generic…

Cu ochii pe tembelizoare şi cu pixu’ pregătit o să şed şi acuma, de cîte ori oi avea vreme, şi o să ard din condei tot ce văd aiurea. Gîndul meu nu e să îi arăt cu degetul pe colegii mei şi să mi-i fac de rîs, ci mai degrabă să îi corectez. Da’ cum nu am vreme să vorbesc cu fiştecare în parte, io le trec indicaţiile de regie aici, cu nume şi prenume, telejurnal incriminat şi dată, poate s-or ruşina măcar de profa de română şi n-or mai face.

No, bun, atunci, dragii Ursului… Azi m-am uitat la Focus, la Prima Teveu, la ora 18. Drept îi că am deschis utilaju’ pe la şi-un sfert, da’ tot am avut ce să notez. Din ţavă mi-o atras atenţia un intro inşpirat răăău de tot, şi original, soro, de să-mi rămînă chifteaua-n esofag: “Şoc şi groază. La Iaşi, un bebeluş a murit… (etc)” Bă, ce nume mişto, să n-am parte! Iete-l numai cum sună! Pronunţaţi cu voce tare şi apăsat: “Şoc şi groază!” Poate s-or trezi şi americanii să îl traducă şi să îl folosească într-o zi pe CNN, cînd or mai porni vreun război unde cu mai mult decît un bebeluş mort la sectoru’ victime. Sau cum, aţi uitat? Cînd a început războiul din Iraq pe tura mea, operaţiunea lu’ Buş parcă se chema “Shock and Awe”, respectiv “Şoc şi groază”, dragii mei. Bine că nu a mai folosit nimeni numele de atunci.

Nu trece mult din telejurnal, că tînărul Jedi Alexandru Constantin, ademenit de Partea Întunecată, nu se poate abţine şi, citez din live, “Împlementează” o lege. Aşa a zis, “împlementare”. O fi o lege din aia, cu care să nu te corentezi, că e cu împlementare…

Şi cînd abia mă obişnuisem cu ideea că criza asta e o pagubă, hopa titlu pe ştire la Primateveu: “Criza aduce profit”. Mare, fremos, scris cu roşu în treideu, în stînga lu’ Cris (pentru voi, Cristina Ţopescu). Să cer masca de oxigen, frate, şi nu alta! Adecă eu am halit multe ştiri cu criza, da’ asta e, frate, cea mai gogonată, daţi-o dracului! Poi bine, vericule, dacă criza aduce profit, înseamnă că – deşteptarea! – poate că, de fapt, criza asta e prosperitate curată! Că cică crijele ăştea provine de atunci cînd nu mai face oamenii profit şi pluzvaloare… Deci criza nu e, de fapt, criză din criză, pierderi, şomaj şi foamete, ca pe vremuri. E din soia, e din profit criza naibii, din nechezol, fir-ar ai dracului de comunişti, d-aia am murit noi acu’ 20 de ani la revoluţie…

Restul a fost mărunţiş la Focus. Mai merită menţionată o ştire cu cîini vagabonzi scrisă în aşa hal încît puteai să juri că, în mintea ăluia de o scrisese toată România trăieşte în limitele şoselei de centură a Bucureştilor. “Ştim cu toţii cum e să mergi pe străzile din Bucureşti către serviciu şi să te fereşti de cîinii fără stăpîn” – adică şi cei din Sighetu Marmaţiei, şi cei din Oraviţa, şi ăia din Suceava. Şi aşa a fost ştirea cu patrupede pînă la coadă. La final, Cris nu a mai rezistat şi a spus pe post: “Nu doar în Bucureşti, ci şi în toată ţara!”, semn că nu doar mie mi s-a părut ceva în neregulă.

Şi da, pe burtiera de tease, Primateveu voia să îşi ia adio de la Patrick Swayze fără semnul exclamării şi fără virgulă pentru vocativ. Noroc că pînă la beta s-a prins cineva şi a pus “Adio, Patrick!”, aşa cum se cuvenea. Restul chiar sînt mizilicuri: “Douăsprezece kilometri”, a zis colegu’ Firoiu într-un stand up de vreo “doisprezece secunde”, iar Sergiu Voicu s-a exprimat referitor la “ultimile 8 luni”, care dacă este aştri nu e nici fomei, să facă pluralul “ultimele”, nici bărbaţi, să fie “ultimii”, deci a improvizat, că doar e la televizor şi e voie.

Antena 1, tot pe data de 15 septembrie. Mă simt obligat’ să le fac anteniştilor mai întîi un “Jos pălăria” pentru colega Alessandra care e chiar beton pe sticlă şi la pupitru, şi la plasmă (părerea mea), şi încă un “Chapeau!” pentru pachetul de deschidere cu Nicu Constantin. Le-am făcut, acum trec la dat castane.

Deci faceţi mişto de moldoveni? Poate vă mai gîndiţi şi-altădată! Pe ditai ştirea serioasă şi nasoală cu maşina de la G4S jefuită cu mitraliere de nişte maradonişti cu sînge-n veioză, corespondentul Vasile Dale, de pe undeva din zona lu’ Maramu’, se dă în stand up îmbrăcat foaaaaaaaaaarte elegant într-un trening mişto. Bă, da mişto, se vedea că l-a luat din bazar şi nu de la second hand. Şi asta nu pe vreun breaking news făcut în pripă de la Antena 3, ci chiar pe jurnalul principal de la Antena 1. Ca lumea! Data viitoare să apară chiar la bustul gol, că vrem să-i vedem muşchii!

A fost sadic momentul în care, într-o ambianţă pe o ştire cu o maşină căzută într-o groapă prin Bucureşti (uau, ce ştire!), un angajat de la REBU băga la telefon: “Am nevoie de Adelin cu tractorul!” Eu nu ştiam dacă hockeistul de la REBU voia să îl cheme pe şest la ştire şi pe Adelin Petrişor, care acum e la Realitatea, sau dacă nu cumva foştii colegi antenişti ai lui Adelin l-au plătit pe ăla dinadins să facă bîză… Mîine, cine ştie, poate tot aşa îl aud pe unul la televizor: “Am nevoie de Ursu, cu vidanja!”

A mai fost haios momentul în care burtiera de pe o ştire despre aterizarea forţată a unui avion cu trenul de aterizare făcut veioză scria: “Aterizare pe spumă” – adică procedura standard pentru asemenea avioane norocoase. Nimic haios pînă cînd Lucian Mîndruţă, printre altele şi pilot destul de jmecker, se apucă şi le explică fremos la tilispectatori că, surpriză-surpriză, pista NU fusese şpumuită înadins, ca să nu derapeze avionu’ veseliei. Da’ pe ecrean aşea scriea, domnu’, deci cum?… Deci aterizarea fusese pe ciment, asfalt, bitum, pietriş, moloz, pămînt bătătorit, gheaţă carbonică – orice, da’ spumă nu. Luciane, ăştia îţi fac obrazu’ de rîs…

Ce-a mai fost? Păi, în pachetul lăudat cu Patrick o fonflă tot s-a strecurat: “Patrick a ales să plece dintre noi”, zice un voice over afectat (Ioniţă, tu erai azi la muncă?). Culmea e că săracul Patrick chiar şi-ar fi dorit să mai şadă un pic cu noi.

Colega Alecsandra Costin nu prea are timp de breakfast, cu atîta muncă pe cap, şi asta s-a cunoscut pe un stand up, unde frageda colegă a halit cu nesaţ o consoană: “De la începutu’ anului blablabla, etc (sau, cum e moda acum la Antenă, tralalala…)”.

Şi să închei într-o notă nostalgică: pe vremuri, cînd dădeam live pentru Antenă de la Iaşi, în spate se vedea Palatul Culturii, ‘tîta el de mare şi frumos şi luminat şi înzăpezit, după sezon, cu clopotele de la Trei Ierarhi care băteau taman cînd începeam să vorbesc (adică la 7 fix). Acuma, la Antenă directurile de la Iaşi vin cu boşcheţi în spate. Au fost azi două live-uri ieri de la Iaşi, deci numeric la fel de multe ca pe vremuri, în 2002, da’ în afară de un pic de troscot şi ceva tufă ornamentală verde-verde de acoperea tot fundalul, nu s-a mai văzut nimicuţă… Dacă nu îl ştiam pe Cătălin de pe cînd era la Tevebit, putea să fie şi din Sighetu’ Marmaţiei. Apropo, Cătălin era la cămaşă, nu la trening, ca ăia din Maramu’…

În schimb, am simţit că întineresc cînd am văzut că Ţociu şi Palade au apărut iar la Antena 1, la ştiri, să anunţe minunea: vor să scoată iar ţara din foame! Teleeurobingo se întoarce, acum cu numele de Bingo Metropolis şi cu cei doi tragi-comedieni în rolurile principale. Acu’ 10 ani îmi plăceau la fel de puţin, dar cînd îi văd din nou pe sticlă mă cuprind nişte amintir aşa plăcute: Tepro, tinereţe, studenţie, sărăcie, fete frumoase, alură de fotomodel (eu), viitoru’ înainte… Eu nu m-aş supăra, să zic drept, dacă ar da Mogulu’ anii înapoi cu totu’, ca atunci cînd Ţociu şi Palade dădeau Matizuri şi milioane la telefon. Dacă m-ar face şi pe mine din nou de 21 de ani şi mi-ar da înapoi gagicile pe care le-am ratat cu bună ştiinţă, de dragul carierei în Antena 1 pe care tocmai ce o începusem, chiar nu aş mai fi atît de critic cu ăştia de acum. Da’ nu se poate…

Va urma!

Eu de mic mi-am dorit să apar în filme pe la Halivud şi pe la Mosfilm, da’ nici de-a boalii nu mi-a rezultat ceva concret pe tema cu pricina. Şi dacă la tiliviziune am reuşit să fac enşpe mii de catralioane de filmări, la ce folos, vericule? Că erau toate numa’ despre alţii. Iete, azi, adică de luni, mă pot mîndri ca moldovanu’ că se ezicstă un film şi cu io însumi în rolu’ protagonistului principal ca personaj central.

Şi pe această cale aş dori să le mulţumesc tuturor cameramanilor care şi-au pus peleu’ la saramură alăturea de al meu, în ciuda avertismentelor date de doamnili de la personal şi de instinctele de conservare fireşti, pînă la coadă. Şi papagalului care a şezut neşte zeci de ore să adune atîta amar de material video şi să îl mai şi monteze. Şi vouă, că nu aţi schimbat canalu’ încă.

Mental note: în viaţa următoare, cînd oi ajunge dîn nou reporter de ninorociri, să păstrezi tăt materialu’ video de la bun început. Că trei sferturi din ce-ai făcut, bă Ursu, s-a dus surghiun dreacului pomană, îngropat pîn’ cele arhive unde nici lumina sfîntului Soare nu îndrăzneşte a se încumeta. Amin!

Apropo, are cineva cînepă?

Am vrut să scriu, de ziua pompierilor, cîteva dintre zecile de istorii mişto pe care le-am trăit alături de militari, pe la nenumărate nenorociri filmate şi date la televizor, în calitate de reporter acreditat (şi) pe pompieri. Că tot au fost, în vreo 7 ani, incendii, accidente, explozii, inundaţii, sinucigaşi urcaţi pe macarale, pisici care nu se puteau da jos din copac etc. Pe de altă parte, azi mi se pare mai potrivit să le transmit militarilor ce spun copiii ăştia din videoclip.

Şi da, singura mea superstiţie este că maşinile de pompieri îmi poartă noroc.

No, la mulţi ani, dragi pompieri! Istoriile alea le povestesc la anul, dacă nu m-o lăsa memoria pînă atunci.