Manifest pentru o Românie a rațiunii

Școlile nu au nevoie de icoane, ci de cărți și de computere! Elevii nu au nevoie de preoți care să îi amenințe cu pedepse divine după moarte, ci de profesori care să îi pregătească pentru viață! Banii de la buget nu trebuie cheltuiți pe catedrale, atunci cînd țara nu are destule spitale. Donațiile către biserică nu trebuie cheltuite pe mașini de lux pentru popi, atunci cînd țara geme de sărmani. Pămînturile, hotelurile și stațiunile mănăstirești adună de 10 ori mai mulți bani la negru decît profitul declarat, dar nici măcar pe sumele declarate statul nu percepe impozit. În mileniul în care știința și cunoașterea circulă cu cea mai mare viteză posibilă de la începutul omenirii, o castă construită pe minciuni și pe superstiții din Epoca Bronzului ține cu dinții ca să recapete privilegii revocate în secolul an XIX-lea de voievodul Alexandru Ioan Cuza. Hai să vă spun ce cred eu despre asta!

Televiziunea – primii doisprezece ani sînt mai grei…

În urmă cu 12 ani, pe o vreme cam ca asta de nasoală, am început să lucrez în televiziune, în localitatea numită Iași. Pe atunci, știrile se scriau la mașină, prompterul era un maldăr de foi, camerele erau VHS, corespondențele la București se trimiteau prin fax, mergeam pe teren cu autobuzul sau chiar pe jos, dacă nu primeam “liber” pentru autobuze  - rareori prindeam mașină – telefoanele mobile erau jucării de beizadele, internetul era o legendă urbană, echipamentul pentru transmisiuni live era cam cît o platformă de lansare a rachetelor în cosmos, microfoanele wireless erau o dorință, camerele ascunse nu existau nici măcar în imaginație. Videotelefoane? Văzusem în Star Trek, dar cine avea timp să creadă toate filmele SF? Cînd ningea, mergeam hei-rup prin zăpadă, strîngeam din dinți, sfidam frigul și visam la viitorul în care mă vedeam cel puțin editor… Pe atunci, apropo, se putea fuma în orice redacție. Era chiar obligatoriu…