Iată că se poate, chiar şi la 31 de ani, să găseşti în tine chestii pe care nici nu le bănuiai (inclusiv o bucată de cositor înfiptă între măsele, dracu’ ştie cum o fi ajuns acolo).
Bre oameni, am constatat în cariera mea fulminantă că omul, în profesia sa, întîmpină uneori nişte chestii grele şi alteori nişte chestii încă şi mai grele decît chestiile grele, clasificate drept “foarte grele”, dacă nu chiar “imposibile”.
Nu ştiu despre alţii, dar mie mi-a fost greu întotdeauna pentru că am avut opinie. E naşpa să ai opinie cînd toţi promovează aplaudaci şi rezonişti, cînd ăi mare se aşteaptă ca fesele lor să fie ţinta predilectă a unor sărutări catifelat-necondiţionate doar în virtutea unui substantiv ataşat de numele lor: “director”, “editor”, “redactor-şef”, “şef” şi aşa mai departe.
Foarte greu mi s-a părut să am coloană vertebrală, mai ales atunci cînd temeneaua era criteriul principal de selecţie a “valorilor”. Mi s-a părut teribil de greu să stau drept împotriva curentului – un curent necruţător, pornit de tabăra de “yes-men” mereu gata să sară în flancul zerourilor cu funcţii.
A fost teribil de greu să vorbesc liber şi să am conştiinţă, cînd ăia de la butoane voiau să audă doar cît sînt ei de minunaţi, de geniali, de miraculoşi, de originali. Groaznic de greu a fost să ţin la ideile mele, la planurile şi la valorile mele, de care făceau mişto în cor şi nulităţile cu funcţii, şi coruleţele lor cîntătoare în strună.
Ceva însă mi s-a părut şi mai greu decît toate astea: să îmi înăbuş propria opinie şi să o halesc pe nemestecate pe a altuia, să am coloană vertebrală şi să o aplec, să îmi spună conştiinţa să rup tăcerea şi eu să îi dau ghionturi să nu mă mai deranjeze. Mi s-a părut şi mai greu să mă aliniez cu limbiştii şi cu închinătorii la paparude, mi s-a părut imposibil să mă mint pe mine însumi şi să le ridic osanale zerourilor barate cocoţate pe cîte un fotoliu. Nu am putut.
Acum probabil e timpul să îmi iau dupacii pentru luxul de a avea principii. Toţi ăia pe care i-am boxat din poziţie verticală au ajuns şefi şi şefuţi tîrîş şi pe genunchi şi se bucură că sînt în poziţia propice ca să mi-o tragă. E ok. Sînt gata să suport consecinţele faptului că am fost eu însumi. Probabil că unii ar spune că am stofă de martir. Asta, sincer, nu mi se pare decît o veste foarte bună: măcar la Bin Laden tot găsesc o uşă deschisă.
10 Comentarii
Frumos ai scris !
Nu eu, sora mea, aşa sînt literele la calculator… Toate egale şi frumoase. Nu ca scrisul de mînă.
UPDATE: azi am mai dat două replici ţepoase către doi directori de ştiri. aparent, nu mă pot abţine. oare mi-o caut cu lumînarea? sînt de părere oricum că un director de ştiri trebuie să aprecieze reporterii cu replici inteligente care nu admit ideea să fie duşi de nas. ăştia-s reporterii buni.
Ai scris un articol excelent !
Problema ta este ca esti un om de valoare si asta se vede si de pe Marte !
Eu cred ca pana la urma directorii astia de stiri o sa se obisnuiasca pana la urma cu stilul tau mai direct de a fi , de m trecut prin multe !
Viata-i de rahat, cei cu principii si cu clontul mare “mor” din fasa, se pare ca solutia e sa astepti pana pozitia atinsa iti permite sa scuipi de sus. Imorala solutie, imorala societate.
Ehe, dragii mei, am enervat pe cineva de dimineaţă. Revin cu detalii în curînd
Enervasi pe cineva din analiza swot ?
De obicei sunt de acord cu tine. Nu și de data asta. N-ai să conștientizezi în veci un director de știri din zilele noastre, nici n-o să-l faci să vrea să folosească valorile cuiva. Asta pentru că nowadays, directorii de știri sunt persoane care nu vor știri. Vor un salariu mare pentru ei și niște negri mititei care să-i ajute să-l obțină. Punct!
Şi la ce nu sîntem de acord? Cînd te-am contrazis pe tema asta?
Mare adevar graiesti tu aici. Multi romani cu verticalitate te sustin. Si eu sunt printre ei. Ca sa vezi ca pupincurismul la romani nu-i o noutate din moment ce a devenit o a doua religie.