România, ţara lu’ cine?

Deci mi-era tare dor de România, că sînt plecat de vreun an de zile prin ţara lu’ Peşte cu Cartofi Prăjiţi (Fish and Chips îi zice pe aici) şi chiar mă gîndeam să vin să mai văd şi eu patria. Dar Ministerul Turismului (denumirea completă e Ministerul Promovării Turismului în Bulgaria şi Turcia) a avut grijă să îmi risipească nostalgiile întru Mioriţe, mititei, Dracula şi plaje cu scoici. Uite cum:

Io ştiam, moldovanul de mine, că România a fost, în cultura noastră internă şi internaţională, ţara lui: Dracula, Ceauşescu, a copiilor instituţionalizaţi, a lu’ preşedintele-şofer cu cifră octanică mai mare decît benzina de 98 super-aditivată, a ţiganilor cu cortu’, a maneliştilor, a lanţurilor de aur, a piţipoancelor, a poeţilor nepereche, a pedofililor cu paşaport occidental, a oii-minune care mări se vorbeşte şi se sfătuieşte cu ciobanu’ de-l iubeşte, a autostrăzilor fictive, a fondurilor europene scurse prin gropile din autostrăzile fictive, a gaborilor şpăgari, a părinţilor care îşi vînd puradeii în viu sau pe componente, la piese de schimb, a mitocanilor care îţi iau faţa la semafor (să mă ierţi, Stoiane, tu nu eşti mitocan), a castelelor cu turnuleţe haurite şi cu cort în ogradă, a “majăstăţîlor himperiale”, a industriei rachiului făurit la ceas de seară în misticele cazane spoite, a liderilor de opinie cu impedimente de vorbire, a popilor obezi cu ochii pe cuvioase portofele, pe buci de enoriaşă şi pe colaci, a universităţilor fantomă “să dăm ţării cît mai mulţi licenţiaţi de la distanţă pe mii de euro”. Din astea, obişnuite, tradiţionale.

Ei, şi aflu în momentul de cumpănă cînd vreau să iau beletu’ de avion că, a dracului drăcie, ţara noastră e a lu’ “Choice”. Mă, cine dracu’ o fi “Choice” ăsta şi unde a trăit? A auzit cineva de el? I-a văzut careva plăcuţa comemorativă de frînă pe zidul vreunei case de toleranţă unde a trăit pe datorie şi a creat indignare? Eu de toţi ăilalţi am auzit. De “Choice” nu.

O fi fost vreun militar de renume? Nu cred, că în armată nu prea există “Choice”, acolo ordinu’ e ordin. Să fi fost vreun ospătar erou al muncii socialiste, mai degrabă? Nu, că în nici un meniu turistic nu există “Choice” între ciorbă cu flegmă, friptură de Grivei, salată ofilită, bere leşinată, vin botezat, mici din ce-au lăsat alţii prin străchini şi talente de chelner agasat de prezenţa clienţilor în sanctuarul cîrciumii sale cu preţuri de Las Vegas. Să fi fost vreun savant de renume mondial, cum a mai avut patria noastră? Păi de unde “Choice” la ăia? Savanţii nu aveau de unde să fure tehnologia decît DOAR din Occident, chit că era Dacia 1300, IOR – unde a fost consacrată expresia “Zeiss Ciordeală” – sau CANDU, malaxoru’ de deuteriu din centrala atomică pe cărbuni de la Cernavodă.

Serios că preferam să fim cunoscuţi în lume drept ţara cu ţigani şi cîini vagabonzi în Capitala gropilor şi a prafului. Măcar eram un brand constant. Ştia englezul ce să caute şi de ce să se păzească. De la Romană la Universitate ştia de unde să aleagă şi curvetele, şi pub-urile. Ştia să evite Litoralul şi să deschidă o fundaţie de iubit copii printr-un sătuc uitat pînă şi de fonciire. Acuma vrem să fim Ţara lu’ Alegere – că tot e an electoral – ca să îi lăsăm impresia străinului că are opţiuni. Adică, la alegere, poate fi făcut la buzunare în metrou, poate fi ţepuit cu zîmbetul pe buze de taximetriştii jumate peşti şi jumate turnători (da, şi jumate traficanţi, că la noi întregul are trei jumătăţi), se poate trezi lăsat în cardu’ gol dimineaţa de tînăra studentă sfioasă de la club care i-a pus pentobarbital în Jack Daniels şi a dispărut ca Fata Morgana, poate privi cu jind cum i se duce în zare cashul maradonizat (cine nu înţelege, să întrebe orice gabor ce e Maradona). Iete, alegeri, opţiuni, alternative, variante.

Mie îmi place, că tot am zis de opţiuni, imnul ăsta, neoficial. Să mor dacă nu era mai bun. Măcar e ca la noi: România e o ţară de făcut caterincă. Te simţi bine, străine, e beţivăneală fără consecinţe, la Porţile Orientului nimic nu e luat în serios (cum spunea şi Raymond Poincaré, şi ştia el ce ştia), te tragi de caşchetă cu şefu’ de post la o citirică în pensiunea agroturistică unde chelneriţa face şi ore suplimentare de room service, dacă preţul e corect, dacă eşti militar american poţi conduce beat jeepul, că Domnul îi ocroteşte pe români (în nici un caz legea), orice bărbat cu carnet şi coteţ auto e taximetrist, orice puşti îţi face rost de iarbă sau de păsărică – e mişto.

Dar, inspirat de imnul ăsta de stat al turismului frigid, cu melodie parcă distilată din pişatul “Cerbului de Aur 1984″, cu versuri parcă scrise pe de-a moaca de un elev de clasa a V-a (sărăcie, buget mic, criză) şi cîntat de corul pionierilor nostalgici la reuniunea de 10 ani a repetenţilor din Şcoala Vedetelor, mai că mă gîndesc serios la “Choice”. Că se găsesc. Bulgaria, Muntenegru, Croaţia, Serbia, Grecia, Turcia… La juma’ de preţ cu benzină cu tot. Auzi, serios, ăştia de la Minister şi-au luat şpagă de la vecini să ne promoveze atît de mişto? Că acum, dacă nu ar fi mama, tata, neşte fraţi şi neşte pretini prin ţară, nu mai am nici o tragere să vin…

15 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack