Curs practic de televiziune

UPDATE 2012: Pentru cursuri de televiziune pe bune, vă aștept pe www.invatajurnalism.ro, un manual online interactiv de jurnalism TV pentru începători, manual al cărui autor cu onor și mîndrie chiar eu sînt. Folosiți formularul de contact pentru a cere lămuriri și informații suplimentare în legătură cu aprofundarea cursurilor noastre! În rest, vă urez vizionare plăcută, dacă mai doriți să urmăriți și postarea de mai jos, făcută prin 2009. 

Dragii mei, am decis că la aproape 31 de ani, dacă nu îmi întemeiez religia mea, măcar să vă împărtăşesc un pic din experienţa care cred eu că vă poate fi de folos atunci cînd urmăriţi o carieră în televiziune. Eu intru în al zecelea an petrecut în atît faţa, cît şi în spatele camerelor. Prin urmare, decît să vă plictisesc cu sfaturi puse pe hîrtie, vă supun atenţiei un filmuleţ de nici 10 minute. Da, bre, io l-am făcut…

Acesta a fost doar primul episod. Promit să mai fac şi altele, curînd. Şi, la sfatul avocatului meu, ţin doar să mai precizez că opera de mai sus este un pamflet şi, dacă vreo cineva se simte vizat, probabil că şi este.

Dedicaţie la 3 dimineaţa. GMT.

Cine putea, oare, să mă trezească la ora aia neomenească şi să îmi pună lăutarii să îmi cînte piesa de mai sus? Aveţi trei încercări…

Între timp, am fost informat că extratereştii au ţinut o conferinţă, o consfătuire, ceva, în urma căreia au decis că vor să fie incluşi în Republică. Adică în Srbija. Aparent, alde ET s-au prinsă că slibovica merge stass atunci cînd motorul warp dă rateuri şi alienii se bronzează la quasari, în maieu, cu naveta spaţială pe rampă, ca să îi dibuiască jiclerul înfundat. Şi cică sînt terminaţi după Lepa Brena. Iar ultimul şi cel mai important motiv e că extratereştii nu prea îi suferă pe americani, exact ca şi sîrbii, din cauză că în toate filmele de la Hollywood extratereştrii şi-o iau pe cocoaşă de la cîte un preşedinte pilot cu spirit de aventură şi replici de bagabont, deşi ei, extratereştrii, au tehnologia superioară.

ULTIMA ORĂ! Experţii NASA au reuşit să interpreteze o transmisiune primită din spaţiu pe 17 februarie 2008. Prima surpriză este că, după ce au filtrat prin ‘jde mii de computere semnalul criptat, le-a ieşit ceva în chirilice: “Косово је Србија! Не дирај га, Америко!” Să vedem acum cît le ia să se prindă în ce limbă e… Şi cu cine ţin extratereştii ăia în geopolitica globală…

Două vorbe din Srbija

Şi dacă puteţi urmări asta fără să vă transmită nici o trăire, înseamnă că nu prea avem în comun multe subiecte de discuţie…

Şase decenii de ştiri – toate-s vechi şi nouă toate…

Dragii mei, în calitate de expert în ştiri de pe vremea cînd era bunica fată mare, vă propun să aruncaţi încă o privire în trecut, una din care cel puţin tinerii jurnalişti de azi ar putea trage cîteva învăţăminte tare folositoare. Am pus mai jos un film documentar unicat, despre un jurnal de ştiri oarecare, din 22 decembrie 1949. Un scurt-metraj despre felul cum făceau teren, scriere, montaj şi emisie jurnaliştii francezi de la ştiri. Pe cuvînt că nu am descoperit diferenţe semnificative faţă de ziua de azi.

E drept, noi avem camere digitale, montaj non-linear, editare de text pe computer, prompter şi IFB. Pe de altă parte, în ecuaţie, factorul uman a rămas acelaşi ca pe vremea lui Stalin şi de Gaulle: doi oameni pleacă pe teren, 20 de şefi se ceartă la şedinţă, doi muncesc, 20 îşi dau cu părerea. În regie, aceleaşi chipuri erodate de stress ca azi, aceiaşi ochi care prevestesc ulcerul timpuriu şi aceleaşi grimase care se traduc în “morţii ei de ştire, nu e gata încă?”.

Iată cum arăta munca de redacţie şi de teren la ştiri în urmă cu 60 de ani. Vizionare plăcută. Filmul este mut şi are aproape 9 minute. Sînt nouă minute fascinante, pe care le-am urmărit cu sufletul la gură şi cu o empatie de care nu mă credeam în stare cu nişte oameni care au făcut pionierat în profesia pe care nouă ni se pare că am inventat-o alaltăieri. Un film despre o rutină care nu s-a schimbat în 6 decenii aproape deloc, una pe care am trăit-o de mii de ori pe pielea mea.

În lipsă de coloană sonoră, puteţi urmări filmul pe melodia asta. Ştiu că pentru noi, românii, piesa lui Kirculescu înseamnă ceva anume şi inconfundabil, dar se potriveşte de minune cu imaginile.

Să nu uit, peste două săptămîni împlinesc 9 ani de cînd am apărut prima oară în direct la televizor. Şi nu m-am dezvăţat, şi tot apar…

Vînd dubă! Închiriez garsonieră în Palestina!

Deci după o îndelungată consideraţiune, am ajuns la concluzia că lumea “civilizată” este o plictiseală monstruoasă. În plus, costă ca naiba. La Londra, chiria e o mie de lire pe lună într-o casă modestă, transportul e ca dracu’ – o cartelă de metrou e 7 lire pe zi – totul costă de te nenoroceşte. În condiţiile astea, în care criza economică globală împinge pe toată lumea la reduceri de cheltuieli, m-am gîndit să fac şi eu acelaşi lucru.

Deci o să mă mut în Gaza, acolo am înţeles că viaţa e mult mai ieftină. Practic, nu valorează nici două parale.

Yalla!

Trenule, maşină mică, sînt englez şi nu am frică…

Cascadorii pe autostrada M62

Rebeliunea musulmană, ediţia Londra

Duios recesiunea trecea…

Te uită cum ninge-n Regat…