Oare cum pleci să filmezi un om care urmează să moară? “Lelia, dă şi mie o echipă devreme mîine dimineaţă, mă duc să îl filmez pe Craig, care se sinucide. Nu credă că durează mult, la 12 îţi aduc echipa în redacţie să meargă la Parlament”. Oare aşa o fi plecat echipa de la Sky să îi înregistreze ultimele clipe ale lui Craig, de 59 de ani, bolnav incurabil?
Cum o fi fost la şedinţa de sumar discutat subiectul? “Bă, ăla sigur se sinucide sau face mişto de noi? Io îl trec în sumar pentru ediţia de azi. Zi-i că, dacă vrea să se vadă la televizor, ar fi bine să nu ne tragă vreo ţeapă. Dacă nu se sinucide, ai amendă!” Cam aşa o fi fost purtată discuţia etică în jurul cazului sărmanului om?
Întîmplător, am văzut cu ochii mei, fără filtrul camerei de filmat, al producătorilor şi al normelor CNA, destui oameni morţi, în toate poziţiile. Morţi în accidente rutiere, în incendii, intoxicaţi cu monoxid de carbon în casă. Căzuţi de la înălţime, striviţi de maluri de pămînt, înecaţi, împuşcaţi, spînzuraţi, zdrobiţi pe autostradă, striviţi sub basculante sau sub tramvaie, arşi de vii, călcaţi pe traversare. Copii, bărbaţi, femei, bătrîni. Am văzut o mie de feluri în care poţi să mori, şi, totuşi, încă nu m-am încumetat să văd documentarul Sky TV în care Craig îşi dă ultima suflare în faţa camerelor de luat vederi.
La ştiri, e simplu. Primeşti un telefon să s-a întîmplat ceva nasol, ceri echipă, pleci la filmare şi pe drum deja începi să te gîndeşti la ce grozăvii o să vezi la faţa locului. Cînd găseşti numai morţi, e încă bine. Ăia nu mai suferă. Nasol e să găseşti răniţi în agonie. Rupţi în două, cu intestinele scoase, cu picioarele zdrobite, cu feţele mutilate. Mulţi dintre ei nu mai au nici o scăpare, deseori se vede asta în ochii medicilor de la ambulanţă. Alţii, chiar dacă scapă, printr-o minune, e clar că o să rămînă chinuiţi tot restul vieţii, legaţi de aparate, ţintuiţi de scaune cu rotile, dependenţi de alţii. De ce, totuşi, medicii îi intubează, le fac stimulare cardiacă şi îi mai duc la spital, în loc să le dea un pic de cianură să îi scape de suferinţe, aşa cum şi-ar dori, poate, colegii de la Sky?
După atîţia ani de ştiri unde, dacă stau să calculez, oamenii pe care i-am filmat morţi ar putea umple un cimitir de cartier, constat că nu sînt atît de cinic încît să pot filma un om cum îşi ia zilele. Chiar şi unul fără speranţă. Cu atît mai mult, nu cred că aş propune sau că aş aproba difuzarea pe post a imaginilor. Pentru că, oricît aş pretinde că fac asta doar pentru a atrage atenţia asupra unei probleme, nu aş putea să mă mint că în spatele deciziei editoriale de a difuza un om cum îşi ia zilele nu se află altceva: calcule reci.
Adevăraţii cinici din televiziune nu au văzut în viaţa lor un om cum moare. Sînt oameni la costume scumpe, ascunşi la căldură în spatele unor birouri cu fotolii de piele, care îşi freacă mîinile fericiţi că sinuciderea lui Craig a făcut rating şi că au bătut BBC şi CNN. Important nu e dacă fac spectacol din tragedia unui om sau a unei naţiuni a cărei istorie le este necunoscută şi a cărei denumire nici nu ştiu să pronunţe corect. Contează doar că emisiunea lor e atractivă pentru advertiseri şi că o să scoată o grămadă de bani din publicitate. Că o să îşi poată oferi o primă cu multe zerouri de Crăciun pe tema asta, chiar dacă e criză şi recesiune. Ba unii dintre ei chiar se roagă ca propriii oameni să fie bătuţi pe teren, pentru că imaginile au valoare de ştire şi aduc publicitate pentru firmă…
Eu, pe de altă parte, nu am putut să vad şi a doua oară imaginile cu pisica ucisă de ticăloşii ăia din Buzău. Şi nici filmul cu Craig nu cred că o să îl văd multă vreme. Noi, cei care am văzut cît de uşor se moare şi cît de greu e să trăieşti, am avea nişte reţineri să ne jucăm oricum cu moartea unui om. Chiar şi cei cu 7 la Etică în anul III, ca mine.
4 Comentarii
E foarte interesant cum pun occidentalii problema vis a vis de legalitatea faptei in sine. In cazul lui Craig este vorba de sinucidere asistata si nicidecum de eutanasie, care este interzisa prin lege in Marea Britanie.
Oricum a rezolvat-o în Elveţia. Dar spune tu că nu şi-au numărat banii din publicitate înainte să o dea pe post. Apropo, i-au făcut promo o zi întreagă înainte de difuzare. Deci intenţia lor a fost clar să scoată lovele pe moartea amărîtului. Dacă erau băieţi de onoare, donau toţi banii din reclama luată pe filmul ăla cercetării cancerului sau copiilor cu probleme. Aşa, i-au pus în cont. Încă o victorie pentru administrativ-contabilitate.
maica eu zic asa: nu stiu cum a fost la englezi sedinta de sumar… stiu ca noi am avut o problema mare… si nu am vorbit o sedunda de ratting…
asta prima data. si in continuare SUSTIN ca e dreptul omului (ramon sau craig sau fetita de 13 ani din anglia ) sa aleaga daca vrea sa stea legat de aparate pana cand ceva din el va ceda si va muri sau daca vrea sa isi ia viata. Ca s-a filmat cu atat mai bine. Sa vada lumea asta (toti puritanii, ultracredinciosii) ce i-a determinat pe oamenii astia sa se sinucida.
Mi-ar placea daca ar realiza lumea ca e greu sa traiesti dar tot atat de greu este sa decizi ca nu mai poti trai.
pt cei care inca mai cred ca numai doamne doamne are voie sa iti ia viata va invit sa vizionati MAR ADENTRO.
Şi pentru cei care nu ştiu că televiziunea occidentală nu mai are nici o legătură cu misiunea aia nobilă de a apăra drepturile oamenilor simpli în faţa autorităţilor, ci mai degrabă cu profitul prin orice mijloace, eu recomand o lectură rapidă a manualului de management media. Care spune că dacă se vinde, e legitim. Manualul de etică, în schimb, ne pune să gîndim omul ca scop, nu ca mijloc de a face bani. Dacă banii strînşi din publicitatea filmului respectiv mergeau către ajutorarea bolnavilor în stare terminală, îi aplaudam pe cei de la Sky. Deocamdată, banii ăia merg în conturile unei corporaţii media. Umflă bîrdanele unor directori cu salarii de milioane, cărora li se rupe de oamenii care suferă.