Acum o să oripilez Biserica Ortodoxă

Să mă ierte Sfinţiile Voastre, dar am ajuns la o simplă concluzie. Aritmetică. Referitoare la ceea ce literatura numeşte, îndeobşte, “relaţii biblice”. Pentru nişte oameni cinstiţi cu noi înşine, aşa cum sînt eu, asemenea lucruri fac parte din viaţă şi fără ele e nasol. Ştiu că voi, monahii, nu vă confruntaţi cu asemenea probleme din principiu, pentru că aţi făcut legămînt de castitate.

Eu, pe de altă parte, nu am făcut asemenea imprudenţă, pentru că nu pot să îl mint pe Atotputernicul. Mai mult decît atît, trăiesc în capitalism sălbatic, unde timpul şi banii merg mînă în mînă. Aici, într-una dintre cele mai scumpe capitale ale lumii, un echilibru între timpul investit, banii cheltuiţi şi rezultatele obţinute este esenţial pentru a evalua succesul personal.

Urmăriţi cu atenţie calculul:

Varianta creştinească

4 ore de schimbat impresii pe messenger cu domnişoara dezamăgită de bărbaţi în general şi de ultimul în special, care, la ceva peste 30 de ani, caută iubirea adevărată pe internet. Deci 4 ore, disipate pe circa 3 zile.

30 de minute pe telefon, pentru schimbat impresii, stabilit întîlnire, rîs la cîte o glumiţă – haha, ce haios eşti, Ursu! – circa 12 GBP (e scump să ai Pay As You Go, dar nu am încă abonament)

5.90 GBP Travel Card (Transport for London şi Southern)

1 oră 30 de minute pe drum (tren pînă la Victoria, metrou pînă la Bond Street, după aia metrou pînă la Green Park, după aia metrou pînă la Oxford Circus, că se rătăcise prietena)

Cafea – 8.40 GBP. Cafe Nero, cafea oribilă, opărită, cu gust de detergent, nu pot fuma în cafenea, că în Marea Britanie au interzis fumatul, dar au legalizat căsătoriile gay.

Conversaţie de curtoazie – 1 oră 30 de minute (de mînuţă pe Oxford Street, cu pauze de fumat, plin de sentimente de vinovăţie, că prietena nu fumează)

Bilete la film – 21.50 GBP – Hancock, o porcărie americană, îl mai văzusem şi acasă, moca, ea a vrut, deja regret banii daţi pe bilet. Mai bine beam de ei. A, da, prietena nu consumă alcool şi nici nu îi suportă pe ăia care beau… O fi lesbiană? Îmi spune că nu e…

Durata filmului – 110 minute

Plimbare şi conversaţie suplimentară, după film, povestea vieţii ei, aşteptările ei, dezamăgirile ei, complexele ei, iubiţii ei, familia ei, şcoala ei şi multe altele ale ei – 2 ore 30 de minute.

“A, ce tîrziu s-a făcut, trebuie să ajung să prind ultimul tren!” – tradus liber din dialectul femeior în limba română uzuală se înţelege: “Condu-mă la metrou, că e noapte, mă doare-n cur că tu o să pierzi ultimul tren spre cartierul tău sau că sperai să mergem împreună în acelaşi tren, spre una dintre locuinţele noastre!” – circa 40 de minute

Rezultate concrete: pupat social, pe obraz, de rămas bun, ne mai auzim.

Călătoria către casă – circa 1 oră 20 de minute (era tîrziu, circulau doar autobuzele de noapte, pline de ciumăfăi drogate)

Concluzii: m-am plictisit îngrozitor, a fost un film oribil, am făcut conversaţie doar ca să nu facem linişte penibilă, şanse pentru ceva mai mult – zero barat şi, după discuţiile “profunde” susţinute, nici nu mi-aş dori.

TOTAL:

Timp – 13 ore 30 de minute

Bani – 47.80 GBP

Perspective: poate la a şasea întîlnire să mă invite la ea acasă. Aştept cu nerabdare… NOT

Sex – NU

*poantele, bancurile şi eforturile mele de a părea haios, deşi mă plictiseam, sînt, deocamdată, ne-cuantificabile.

Varianta recomandată de prietenii mei de la Londra

Travel card – 5.90 GBP

Călătoria spre centru – 1 oră

20 de lire – sex pe bani cu o prostituată profesionistă, într-un cadru adecvat (circa 15-20 de minute maximum)

Conversaţie – zero

Călătoria spre casă – 1 oră

TOTAL

Bani – 25.90 GBP

Timp – 2 ore 20 de minute

Sex: DA, la nivel profesionist.

Trebuie să mărturisesc, încă nu am încercat varianta a doua. Dar, dacă stau să le pun în balanţă, constat că a doua este mult mai eficientă, fără complicaţii inutile, implică mai puţin efort, mai multă onestitate, consumă de aproape 6 ori mai puţin timp şi este cel puţin de două ori mai ieftină decît o “primă întîlnire”, de la care aproape sigur nu te alegi cu mare lucru. Pune cap la cap încă vreo trei – patru întîlniri, eventual cu restaurant şi taxi, echivalente a cîteva sute de lire şi a zeci de ore de conversaţie idioată şi tot nu ai garanţia că o să capeţi ceva.

Şi mă gîndesc, în condiţiile astea, prin comparaţie, dacă nu cumva în secolul ăsta prostituţia nu a devenit cea mai cinstită formă de relaţie care poate exista între bărbaţi şi femei. Şi, mai mult, dacă nu cumva “dating-ul” e o formă mai scumpă de prostituţie, una la care, din păcate, doar investeşti, înduri discuţii idioate, nici nu poţi băga mîna în foc că o să capeţi ceva, după care eşti expus la telefoane cretine, picate în cele mai nasoale momente cu putinţă – într-un cuvînt, la bătăi de cap pe termen lung. Pentru că, probabil că aşa e în codul lor genetic, de la a treia cafea băută împreună, 80 la sută dintre gagici încep să se creadă neveste, vorba lui Cheloo… Şi asta, mai trist, uneori chiar şi fără să stea o noapte dedesubt şi două peste…

Să fie, deci, prostituţia profesionistă mai cinstită decît ceea ce am învăţat într-a şasea, din sursele inepuizabile şi infailibile de înţelepciune şi sfaturi în amor “Popcorn” şi “Salut!”, că înseamnă flirtul de modă veche? Oare nu cumva există o nouă profesie – professional date – inventată de dudui care vor să se plimbe, să se confeseze, să vadă un film, să îşi descarce suferinţele şi necazurile în capul cuiva, să bea şi o cafea, să se plimbe şi cu un taxi, poate să meargă şi la o cină romantică fără să mişte un deget? Adică servicii de duhovnic, psihanalist, umăr de plîns pe el, turism, entertainment, escort, wine and dine disponibile moca? Păi, în condiţiile astea, nu e mai simplu să te laşi pe mîna profesionistelor care prestează, nici nu vor să ştie cum te cheamă, dacă ai sau nu nevastă, ce îngheţată preferi, dacă fumezi, la ce oră să te sune, cît cîştigi, ce cărţi ai mai citit, dacă îţi place Şachira sau Bionse (:-&), cum ţi se pare Londra, de ce înveţi ruseşte şi sîrbeşte, nu îţi relatează cum era la pat ultimul sau primul, de ce bărbaţii sînt nişte porci şi ea o prinţesă, etcetera, etcetera, etcetera…

Poate că eu sînt doar un băiat simplu, de la Vaslui rătăcit în Londra cu 12 milioane de oameni, tocmai de aia vă şi întreb… Să fie 30 de ani  vîrsta la care nu mai avem răbdare de bullshit şi trebuie  să trecem la liga profesionistă? Sincer, mi-ar părea tare rău, că eu sînt un romantic incurabil şi de modă veche. Ce, nu se cunoaşte?…

3 Comentarii

Comentarii RSS URI identificator TrackBack