Cînd o să fii oale şi ulcele şi Bush va fi de secole în cartea de istorie alături de mentorul său politic, Adolf Hitler, vei putea spera, poate, de sub lespezile de mormînt, că stră-stră-strănepotul tău o să devină şi el, măcar parţial, băiat de Bucureşti.
Deocamdată, prietene, tu nu eşti. Acceptă-ţi condiţia. Te-ai născut la Vaslui, la Huşi, în Iaşi, în Cluj, în Timiş – nu contează, ai pămînt sub unghii şi mănînci telemea. Ai părinţii cadre didactice sau medici sau avocaţi, ai crescut citind cărţi în loc să baţi coclaurile cu derbedeii? Fraiere, nu ştii ce e viaţa… Eşti suficient de papagal să nu împingi pe scări la vale pe oricine are mai mult de 50 de ani, să nu ieşi nespălat pe stradă, eventual nici în şlapi, nu ai lanţ din imitaţie de gablonz de 5 kile de gît, nu asculţi manele la telefonul mobil şi nu asculţi manele în general? Să nu spui că eşti şi rocker, înapoiatule!…
Zi să mori tu ca nu ai avut budă în spatele curţii! Ce, mă, ai stat la bloc? Cîte blocuri are oraşul tău, ţărane? Ce te interesează pe tine cîte clase am eu? Eu am crescut pe asfalt, mînca-ţi-aş, sînt get beget din Rahova, băiat de Bucureşti… Da curent aveaţi acasa? Şi ce dacă eşti din Timişoara, şi aia e un sat coclit, iar Sibiul ăla al vostru e o cloacă împuţită, Iaşul e o stînă de moldoveni. Şi ce dacă are, frate, cinci universităţi? Eu am şcoala vieţii, fraiere… Ai două facultăţi? Master? Doctorat? Tot un ţăran eşti, mă, în comparaţie cu băiatul de Bucureşti…
Cîte limbi străine ştii? Patru? Şi limba română corect? Şi ce relevanţă crezi că au pentru unul care nu ştie să facă acordul în număr la conjugarea verbului “a fi”? Dar să nu te aud că mîrîi, el se descurcă întotdeauna şi oriunde doar cu o românească aproximativă, cu nişte engleză de prin filme şi cu nişte panseuri în ţigăneşte, din categoria “amorocar, fraiere!”.
El, băiatul de Bucureşti, nu se omoară prea tare cu munca. În fond, mama aproape, tata aproape, chirie nu plăteşte, aşteaptă să dea colţul ăi bătrîni, să îi moştenească. Între timp, strînge bani pentru un bemveu nou, din chiria pe apartamentul numărul 5 al moşnegilor.
Tu ce bagi ca stahanovistul muncă, ţărane? Vrei cumva să îl faci să pice de prost în faţa lui şefu? Cum adică tu nu ai de ales, că tre să plăteşti chirie sau ipotecă? Eşti un ţăran venit de la plug şi ne strici nouă ploile. Nouă, băieţilor de Bucureşti… Da, ce dacă tu eşti corespondent de ştiri la televiziune, ca toţi ţăranii ăia ai tăi cu facultate, veniţi cu sîrma pe vagon, şi noi sîntem şoferi? Noi facem legea, băiatule, că sîntem neam împărătesc, de la Obor şi de la Matache.
Aşadar, cînd eşti venit de la Iaşi la Bucureşti, tot auzi din astea şi, de la o vreme, începi să le ignori. Ăştia de la Bucureşti o să creadă mereu că sînt, de fapt, capitala lumii, că orice jmeckeraş începător de la ei este mai tare decît un băiat pregătit temeinic, profesionist, conştiincios, muncitor şi talentat, dar care nu a crescut pe bordura din Ferentari, un adevărat spaţiu iniţiatic şi mistic, dătător de aură magică de băiat de oraş, cu seminţe între dinţi, manele în căşti, ghiuluri suflate cu imitaţie de aur, consoane scuipate printre incisivi, vocale încălecate, ambiţii de porno-star şi vocaţie de ratat. Că poţi şti totul, că poţi avea portofoliu beton, că poţi impresiona pe cine vrei, din Moscova la New York, pentru bucureşteni o să fii doar un ţăran plugar venit să le ia locul de muncă pentru care, oricum, nu au nici calificare, nici vreo ambiţie să îl obţină în mod serios.
Am înţeles că pe bucureşteni nu o să îi schimbi niciodată, că s-au căţărat la putere ca maimuţele în bananier şi de acolo aruncă cu pietre în capetele oamenilor care le-au ţinut scara. Că singurul oraş din România pentru ei e Bucureştiul, deşi este mai infect decît o budă publică din Vaslui, mai nepoliticos şi mai agresiv ca o cîrciumă de hoţi. Am înţeles că îşi menţin o complicitate reciproc avantajoasă, care exclude orice intrus care ar putea să le tulbure balanţa de prostie. Acolo, între ei, nivelul de incompetenţă este permanent acelaşi, deci nimeni nu reprezintă un pericol pentru vreun altul. Relaţiile dintre ei se adîncesc şi se strîng cu fiecare pupat adînc în fund şi cu fiecare felaţie intelectuală reciprocă: “O, vai, ce tare ai fost!”, “O, ce idee minunată ai ciordit de la ţăranul ăla de la Braşov!”, “Vai, ce ţoale scumpe şi de neam prost ţi-a cumpărat amantul nu ca să arate cît te iubeşte, ci ca să demonstreze că e un mitocan cu o căruţă de bani şi fără pic de gust!”… Genul ăsta de discuţii, care au tendinţa să formeze un fel de castă a mandarinilor de Dîmboviţa, în relaţii strînse de codependenţă cunnilingvistică.
Pînă la urmă, Vasluiul, Lugojul, Reşiţa sau Aradul nu reprezintă mare lucru pe harta lumii. Mai nasol e că băieţii de Bucale au talente din astea, de metropolă a galaxiei, şi cînd tratează cu alte capitale. Ce e aia Londra? Hai, sictir, aveţi voi Guţă şi Adrian? Adică Paris?? Ştiţi voi cum e să iei faţa la semafor? Fraierilor! Moscova? Sînteţi nişte beţivi abrutizaţi, nu ca noi, care sîntem abrutizaţi doar de viaţă, în general…
Pentru băiatul de Bucureşti, nu are importanţă nimeni şi nimic, afară de Bucureştiul în care aleargă toţi ca hamsterii. Ăsta este alfa şi omega, este universul întreg, întrebarea şi răspunsul, cheia şi lăcata, Lolek şi Bolek pentru întreaga planetă. Şi ei au pretenţia că lumea începe şi se sfîrşeşte în spaţiul captiv, aglomerat, panicat, agitat, agresiv, prăfuit şi intoxicat de şaorma şi manele, închis în graniţele şoselei de centură. Că deţin adevărul absolut, doar în virtutea unui buletin pe care scrie “adresa pe strada Vaslui, sectorul 5, Bucureşti.” Şi ei vor ca lumea să perceapă România ca sinonim al capitalei care, din păcate, nu îşi merită poporul.
Pentru că nu am avut ce le face, am plecat din România. Descurcaţi-vă voi cu ei, mie mi-au ajuns. M-am săturat de ei ca de lupta împotriva terorismului…
No Comments Yet
nici un comentariu până acum
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
