Dragă George, eu îţi scriu de la Londra, deşi mi-aş dori să fiu prin Caucaz, zilele astea. Vreau să îţi spun cîteva vorbe româneşti, care nu au legătură cu vestitul curcubeu din Piaţa Revoluţiei de care amintirile te năpădesc ori de cîte ori ai de răspuns la o întrebare incomodă.
Deci, George, nu mai plînge după Georgia. Întîi de toate, nu e Georgia voastră, americană, cu capitala în Atlanta, e Georgia din Caucaz. Caucazul, ca să înţelegi, sînt nişte munţi mişto, la Est de Marea Neagră, care, de fapt, e verde-petrol, ca petrolul pe care îl luaţi voi din Iraq, munţi în care cică zeii ăia vechi, de pe vremea Olimpiadei antice, nu chineze, l-ar fi înlănţuit pe Prometeu, ca pedeapsă pentru că le-a dat oamenilor focul. Focul care arde în inimi şi în carburatoare, domnul Bush. Georgia aia e patria de baştină a unui băiat cu care te-ai fi înţeles de minune – Iosif Vissarionovici Djugaşvili, pe care istoria l-a păstrat cu numele de Stalin. Sigur v-aţi fi simpatizat, era aliat, pînă pe 22 iunie 1941, cu un prieten de familie de-al lui bunicu’ Prescott Bush, unul, Adolf Hitler, un zugrav austriac mustăcios şi locvace.
Ei, acum, să îţi explic, domnu Bush, de ce trebuie să haleşti doctoria asta cu gura, paradoxal, închisă, şi de ce e inventată de voi.
Aţi vrut voi, prin 1999, să bombardaţi o ţară independentă, Serbia, pentru că ar fi intervenit cu prea mult patos ca să lichideze o insurecţie paramilitară pe teritoriul unei provincii istorice sîrbe, Kosovo. Şi aţi adus bombele şi avioanele invizibile şi aţi bombardat nu doar Kosovo, ci toată Serbia, inclusiv capitala, în aplauzele comunităţii internaţionale care vă felicita cum faceţi voi dreptate unui popor asuprit, cel albanez – mă iertaţi, kosovar, că i-aţi inventat şi un nume voi, americanii. Nu ştiu cum s-a făcut, că sîrbii nu au ştiut ca avioanele alea sînt invizibile şi v-au dat cîteva cu curul de pamînt, dar aia e altă discuţie.
Uite, mai săptămîna trecută, Georgia aia, din Caucaz, a zis că “enough is enough” şi – sînt convins că fără voia aliatului de la Washington – a trecut să lichideze o “insurecţie” în Osetia de Sud, acolo unde zic ei, georgienii, că osetinii pro-ruşi vor să se desprindă de trupul sfînt al ţării gruzine, care e doar ţara lor, ein Land, ein Volk, ein Saakashvili. Şi, după ce gruzinii au comis eroarea să ucidă nişte militari ruşi, başca foarte mulţi civili amărîţi şi nevinovaţi, maica Rusie a trecut la tocat mărunt, cu tancuri, avioane şi mitraliere. Tot ce are Moscova mai bun, pentru vecinii care au mai început două războaie, în 1991 şi in 2003.
Sînt convins că, la telejurnalul de dimineaţă, pe 8 august, i-a stat Big Mac-ul în beregată lui Bush de la Washington aşa cum i-a înţepenit şi caviarul lui Boris Elţîn, cînd a aflat că televiziunea sîrbă a fost bombardată, în 1999. Dar, înainte să deschizi gura să faci curent, domnul Bush, aminteşte-ţi că voi aţi făcut primii aşa. Doar că la voi toate ţintele erau militare, toate bombele erau inteligente, bombardamentele erau chirurgicale, imaginile cu războiul semănau mai mult cu cele din jocurile video, nu era nici o picătură de sînge, nu era nici o femeie care să îşi plîngă copilul ucis de bombele aliate, pentru că armata SUA era mai preocupată de cum o să se vadă războiul la televizor, decît de cum să protejeze civilii.
Apropo, că tot strigaţi că sînt victime nevinovate printre civili… Sînt, sărmanii, şi nu se bucură nimeni că nişte bieţi nevinovaţi suferă de pe urma războiului. Dar civilii – sîrbi şi albanezi – pe care i-aţi spulberat voi în Kosovo cu bombele se numeau altfel, “collateral damage”. Ce bucurie pe ăia care mureau ca să capete aşa o clasificare NATO…
Mai e o chestie – primul foc de armă l-au tras democraţii ăia gruzini, occidentali, aliaţii americanilor, care cît pe ce să intre şi în NATO, mai acum patru luni, la Bucureşti. Ei, gruzinii, stîrnesc ursul din bîrlog şi, după trei zile de bombardamente, tot Georgia ţipă că nu mai poate. Şi cere pace, strigă “piua!”, roagă NATO să ia poziţie, să condamne şi să înfiereze, de parca Rusia e obligată să oprească războiul cînd cere inamicul sau cînd cere blocul militar uşor concurent. De pe 24 martie pînă pe 10 iunie 1999, tot aţi turnat la bombe peste Serbia şi nu v-a păsat că Rusia vă cerea să încetaţi. Uite, de ce i-ar păsa acum de voi?
Apropo, mai ţineţi minte că SUA glorioasă a invadat, prin 2002, ditamai ţara producătoare de petrol, care nu atacase niciodată Statele Unite, care nu spusese nici “Dă-te mai încolo!” Washingtonului şi care, apropo, nu avea nici un fel de arme de distrugere în masă? Deci voi puteţi invada un stat independent pe baza unei minciuni, dar Rusia nu are voie să îşi facă ordine cu nişte vecini cam turbulenţi la frontieră. A dracului geopolitică…
Şi mai trebuie să ştiţi o chestie, domnul Bush. Dacă tot aţi binecuvîntat “independenţa” unei provincii istorice sîrbe cum e Kosovo, nu văd ce oprelişti ar putea să existe ca să recunoaşteţi şi independenţa Osetiei de Sud şi pe cea a Abhaziei. Ce importanţă are că ei îşi cer independenţa faţă de aliaţii voştri şi că ei îi susţin pe ruşi? Nu sînt ruşii acum un partener strategic pentru NATO? Mai e Moscova inamicul Occidentului? Nu eraţi voi campionii libertăţii? Fiat justitia, pereat mundus? Nu, domnul Bush, nu vorbesc de maşini italiene…
No Comments Yet
nici un comentariu până acum
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
