Asta e gara mea!

Trenul cu americani porniţi în Kosovo s-a împotmolit într-un sat de prin România, unde un şef de gară e suficient de nebun încît să le ceară aliaţilor campioni ai democraţiei să respecte legile noastre, înainte să invadeze Serbia… Exact aşa cum colonelul ăla din film se uită disperat la nea Pazvante care i-a tăiat aripile sper că se uită acum aliaţii noştri la noi, cînd refuzăm să acceptăm încălcarea rezoluţiei 1244 şi să recunoaştem Kosovo. Taman aşa sper că s-a simţit, înainte să se catapulteze, pilotul super-aparatului F117 Stealth, doborît în 1999 deasupra Serbiei de o minunăţie de mitralieră MR4 cu patru guri de foc de calibrul 14.5 jumelate, fabricate în România (armă pe care România a fost nevoită să o scoată din dotarea armatei după incident, la insistenţele americanilor care nu haleau să avem un potenţial as în mînecă împotriva lor). Probabil că aşa s-a uitat şi Brejnev către România, atunci cînd Ceauşescu a refuzat să participe la invazia Cehiei, în 1968.  Aşa au privit americanii în Irak către vestele lor antiglonţ, făcute ciur în poligon de armele noastre model sovietic, într-o zi cu soare cînd soldaţii au zis să îşi testeze reciproc tehnica. Aşa mi-aş fi dorit să privească disperat Van Goethem, cînd poliţiştii români i-ar fi pus un set de cătuşe, pentru că l-a ucis pe Teo Peter, beat, la volanul unui jeep de văcar scăpat slobod în capitala unei ţări cu două mii de ani de civilizaţie înaintea lui. Aşa aş fi vrut să îl văd pe Clinton, în 1999, cînd mi-aş fi dorit ca România să-i replice ferm că poate să încerce să bombardeze Serbia de unde are chef, dar nu de la noi. Şi aş vrea să am o poză cu aceiaşi ochi disperaţi făcuţi de Ali Imraan, făcut poştă de nişte gealaţi la puşcărie în România, pentru că i-a retezat zborul lui Nemescu, regizorul care m-a făcut să mă simt răzbunat pentru toate ocaziile în care toţi jmeckerii planetei (dar, mai recent, americanii) ne-au pus în genunchi şi ne-au cerut să deschidem gura larg. Şi pe noi, şi pe prietenii noştri sîrbi, pe care i-am vîndut pe trei arginţi în 1999, dar faţă de care poate măcar acum ne spălăm obrazul. Charta ONU, Codul Penal, rezoluţia 1244 - astea sînt gara noastră, băi, John Wayne! Şi, dacă nu aveţi bilet la noi în tren, vă lăsăm pachet şi amanet la pasarela din gară, să strîngeţi cu sudoarea proprie bani de ajuns acasă. Hai, înainte, marş!

2 Comentarii

Comentarii RSS TrackBack Identifier URI

Lăsați un comentariu

Name (necesar)

Mail (will not be published) (necesar)

Website