Aşadar, există viaţă după 30 de ani?
Inevitabilul se va produce peste doar trei zile. Schimbam prefixul. Acu’ 10 ani, asta era motiv de bucurie, că al treilea deceniu de viaţă e unul dedicat desfrîului şi bagabonţiei şi nopţilor pierdute şi în care viitoarele amintiri de mai tîrziu sînt, deocamdată, o realitate concretă, pe care o poţi încă modela cum vrei. Acu’, în prag de al patrulea, nici nu ştiu dacă e de sărbătorit ceva. Deceniul al patrulea… Secolul trecut a avut şi el aşa ceva şi nu i-a ieşit foarte bine. În deceniul al patrulea din secolul al XX-lea, lumea a trecut printr-o criză economică naşpa rău, Hitler a ajuns la putere şi a început un război mondial cu vreo 50 de milioane de victime, România ba a avut, ba nu a avut rege, legionarii au împuşcat un premier, ceferiştii au făcut grevă şi Vasile Roaită a ajuns celebru, Nicolae Ceauşescu a absolvit şef de promoţie Doftana cu gratii de fier, Stalin a facut niste epurări sîngeroase prin partid şi prin stat, au fost epidemii de boli acum eradicate, camionagiii din SUA au pus-o de nişte mişcări sindicale care s-au lasat cu tot atîţa morţi cît şi bătălia de la el Alamein. Deci nu a fost un deceniu tocmai liniştit. Pe de altă parte, io nu sînt tocmai un secol, să imi fac griji - iar dacă aş fi un secol, aş fi unul mai bun. Pot măcar să mă bazez pe sondajele făcute de revistele alea pline de înţelelepciune, pentru femei, care spun că bărbaţii de 30 de ani sînt cei mai tari. În special ăia divorţati… Ei, draci, încă nu am împlinit 30 de ani şi deja îmi fac planuri?…
No Comments
No comments yet.
Comentarii RSS TrackBack Identifier URI
Lăsați un comentariu
