Să mă stric de rîs! Încă una ruptă din realitate. Ca orice banc cu albanezi, începe cu o ştire de pe NewsIn:
“Statele Unite şi Rusia mai au încă de distrus mari cantităţi din stocurile lor enorme de arme chimice, pentru a se conforma unui acord internaţional vechi de zece ani care interzice aceste arme, a declarat, marţi, la Geneva, un responsabil pentru verificarea tratatului, informează AFP…. (Bla bla bla…)
În total, organizaţia cu sediul la Haga, însărcinată cu monitorizarea aplicării Convenţiei, a certificat că au fost distruse până în prezent 24.000 de tone de agenţi chimici, adică o treime din arsenalele declarate din lume. (Bla bla bla…)
Pe de altă parte, 94% din instalaţiile de producere a acestor arme, care, potrivit tratatului, existau în 12 ţări, au fost desfiinţate. Albania a fost la 11 iulie primul stat care a distrus în totalitate arsenalele sale de peste 16 tone de agenţi şi arme chimice.”
I-auzi chestie!!! Albanezii aveau 16 tone de armament chimic! Aproape un camion întreg! Hă hă hă hă hă hă!!!!
Probabil că le-au produs în fabrica de armament din garajul lui Xoxa, prin 1968, printre murături şi piese ciordite de Yugo, după ce s-au retras din Pactul de la Varşovia. Şi conţineau agenţi chimici ucigaşi, cu usturoi pentru vampiri şi pentru Ucigă-l toaca, cu şosete folosite la antrenamentele trupelor speciale albaneze ca agent vomitiv, cu extras din latrinele de la ţară de la ei ca armă mîrşavă şi secretă şi cu tescovina rămasă de la fabrica de Skenderbeg, ca agent halucinogen. Îmi imaginez că echipele de chimişti albanezi au muncit nopţi în şir să testeze armele chimice pe găini şi pe curci, că, dacă le testau pe propria populaţie, într-o săptămînă nu mai aveau pe cine apăra. Cinste lor!
Şi, oricum, armele astea chimice erau de distrus, că nu ar fi putut oricum să ajungă la inamic. Prin sisteme balistice era exclus, pentru că nici în ziua de azi albanezii nu au terminat praştia aia gigantică pe care voiau să o folosească la programul spaţial. Cu bombardiere tactice nici nu încape vorbă, că ultimul a căzut cînd împrăştia sulfat de cupru peste viile patriei şi un piţigoi kamikadze inamic s-a jertfit şi i-a intrat în filtrul de aer de la motor. Adio, bombardier tactic AN2…
Cu tancul nu putea fi luată în calcul opţiunea decît dacă inamicul era undeva la vale, să se poată prăvăli blindatul în virtutea gravitaţiei, pentru că motorul tancului a fost făcut tigăi şi arbalete pentru batalionul de infanterie albanez. Mai rămînea opţiunea să le trimită în teatrul de operaţiuni cu RATA, cu coletăria rapidă sau să cheme inamicul personal să vină să ridice armamentul chimic şi să şi-l detoneze în dreptul ţintei.
Din curtoazie militară, poate că unii le-ar fi făcut pe plac. Alţii le-au propus ca, în schimb, să lase dracului arsenalul lor chimic albanez şi le-au promis că, dacă ţin ei dinadins, să desemneze o ţintă, hai două, şi or să le atace ei, inamicii, cu propriul arsenal, măcar ca să nu îi insulte pe militarii care mor cu arme facute din cizme, şosete şi izmene.
Mai nasol e ca şi-au dat seama demult că arsenalul din camion trebuie distrus, dar nu au putut să execute operaţiunea pînă nu s-a dus un commando special albanez pînă în Kosovo, să ciordească trei batoane de C4 de la americani, ca să aibă cu ce să detoneze camionul. Cu ocazia asta, marcăm şi dispariţia coloanei auto din segmentul logistic al glorioasei armate albaneze, care acum îşi cauză şi o cazarmă, după ce podul casei lui Shiti Blenis, unde era cantonată, a fost luat pe sus de furtună.
Niciun comentariu până acum.
nici un comentariu până acum
