Dragii mei, a sosit timpul să ne distrăm atunci cînd ne uităm la televizor! Pentru că e deja prea mult timp de cînd mă feresc să deschid aparatu’, îngrozit de ciumăfăile numite reporteri şi de incompetenţii numiţi producători care se ard în talente fie pe generice, fie între ele.
Am îngrozit la viaţa mea destule directoare de ştiri cu talentul meu spurcat de a le spune pe nume nechemaţilor din televiziune şi păcatelor pe care le comiteau. Nu că aş fi taman io ăla fără de păcat, da’ de vreme ce nu se încumetă chiar nimeni să arunce primul cu piatra, socotesc că aş putea la fel de bine să fiu eu ăla. Să mă judece colegii mei, reporterii, pentru asta.
Deci ce am io de gînd să fac? Poi o să încep de azi să mă uit la ştiri cu pixu’ şi foaia în mînă. Aşa mă uitam la Observatorul de 19, prin 2003, cînd eram producător la jurnalul matinal, şi îmi notam ce greşeli de scriere, de montaj sau de documentare apăreau pe post, ca să am munca mai uşoară cînd o fi să le repar pentru ediţia de dimineaţă. Că doară era numele meu pe generic…
Cu ochii pe tembelizoare şi cu pixu’ pregătit o să şed şi acuma, de cîte ori oi avea vreme, şi o să ard din condei tot ce văd aiurea. Gîndul meu nu e să îi arăt cu degetul pe colegii mei şi să mi-i fac de rîs, ci mai degrabă să îi corectez. Da’ cum nu am vreme să vorbesc cu fiştecare în parte, io le trec indicaţiile de regie aici, cu nume şi prenume, telejurnal incriminat şi dată, poate s-or ruşina măcar de profa de română şi n-or mai face.
No, bun, atunci, dragii Ursului… Azi m-am uitat la Focus, la Prima Teveu, la ora 18. Drept îi că am deschis utilaju’ pe la şi-un sfert, da’ tot am avut ce să notez. Din ţavă mi-o atras atenţia un intro inşpirat răăău de tot, şi original, soro, de să-mi rămînă chifteaua-n esofag: “Şoc şi groază. La Iaşi, un bebeluş a murit… (etc)” Bă, ce nume mişto, să n-am parte! Iete-l numai cum sună! Pronunţaţi cu voce tare şi apăsat: “Şoc şi groază!” Poate s-or trezi şi americanii să îl traducă şi să îl folosească într-o zi pe CNN, cînd or mai porni vreun război unde cu mai mult decît un bebeluş mort la sectoru’ victime. Sau cum, aţi uitat? Cînd a început războiul din Iraq pe tura mea, operaţiunea lu’ Buş parcă se chema “Shock and Awe”, respectiv “Şoc şi groază”, dragii mei. Bine că nu a mai folosit nimeni numele de atunci.
Nu trece mult din telejurnal, că tînărul Jedi Alexandru Constantin, ademenit de Partea Întunecată, nu se poate abţine şi, citez din live, “Împlementează” o lege. Aşa a zis, “împlementare”. O fi o lege din aia, cu care să nu te corentezi, că e cu împlementare…
Şi cînd abia mă obişnuisem cu ideea că criza asta e o pagubă, hopa titlu pe ştire la Primateveu: “Criza aduce profit”. Mare, fremos, scris cu roşu în treideu, în stînga lu’ Cris (pentru voi, Cristina Ţopescu). Să cer masca de oxigen, frate, şi nu alta! Adecă eu am halit multe ştiri cu criza, da’ asta e, frate, cea mai gogonată, daţi-o dracului! Poi bine, vericule, dacă criza aduce profit, înseamnă că – deşteptarea! – poate că, de fapt, criza asta e prosperitate curată! Că cică crijele ăştea provine de atunci cînd nu mai face oamenii profit şi pluzvaloare… Deci criza nu e, de fapt, criză din criză, pierderi, şomaj şi foamete, ca pe vremuri. E din soia, e din profit criza naibii, din nechezol, fir-ar ai dracului de comunişti, d-aia am murit noi acu’ 20 de ani la revoluţie…
Restul a fost mărunţiş la Focus. Mai merită menţionată o ştire cu cîini vagabonzi scrisă în aşa hal încît puteai să juri că, în mintea ăluia de o scrisese toată România trăieşte în limitele şoselei de centură a Bucureştilor. “Ştim cu toţii cum e să mergi pe străzile din Bucureşti către serviciu şi să te fereşti de cîinii fără stăpîn” – adică şi cei din Sighetu Marmaţiei, şi cei din Oraviţa, şi ăia din Suceava. Şi aşa a fost ştirea cu patrupede pînă la coadă. La final, Cris nu a mai rezistat şi a spus pe post: “Nu doar în Bucureşti, ci şi în toată ţara!”, semn că nu doar mie mi s-a părut ceva în neregulă.
Şi da, pe burtiera de tease, Primateveu voia să îşi ia adio de la Patrick Swayze fără semnul exclamării şi fără virgulă pentru vocativ. Noroc că pînă la beta s-a prins cineva şi a pus “Adio, Patrick!”, aşa cum se cuvenea. Restul chiar sînt mizilicuri: “Douăsprezece kilometri”, a zis colegu’ Firoiu într-un stand up de vreo “doisprezece secunde”, iar Sergiu Voicu s-a exprimat referitor la “ultimile 8 luni”, care dacă este aştri nu e nici fomei, să facă pluralul “ultimele”, nici bărbaţi, să fie “ultimii”, deci a improvizat, că doar e la televizor şi e voie.
Antena 1, tot pe data de 15 septembrie. Mă simt obligat’ să le fac anteniştilor mai întîi un “Jos pălăria” pentru colega Alessandra care e chiar beton pe sticlă şi la pupitru, şi la plasmă (părerea mea), şi încă un “Chapeau!” pentru pachetul de deschidere cu Nicu Constantin. Le-am făcut, acum trec la dat castane.
Deci faceţi mişto de moldoveni? Poate vă mai gîndiţi şi-altădată! Pe ditai ştirea serioasă şi nasoală cu maşina de la G4S jefuită cu mitraliere de nişte maradonişti cu sînge-n veioză, corespondentul Vasile Dale, de pe undeva din zona lu’ Maramu’, se dă în stand up îmbrăcat foaaaaaaaaaarte elegant într-un trening mişto. Bă, da mişto, se vedea că l-a luat din bazar şi nu de la second hand. Şi asta nu pe vreun breaking news făcut în pripă de la Antena 3, ci chiar pe jurnalul principal de la Antena 1. Ca lumea! Data viitoare să apară chiar la bustul gol, că vrem să-i vedem muşchii!
A fost sadic momentul în care, într-o ambianţă pe o ştire cu o maşină căzută într-o groapă prin Bucureşti (uau, ce ştire!), un angajat de la REBU băga la telefon: “Am nevoie de Adelin cu tractorul!” Eu nu ştiam dacă hockeistul de la REBU voia să îl cheme pe şest la ştire şi pe Adelin Petrişor, care acum e la Realitatea, sau dacă nu cumva foştii colegi antenişti ai lui Adelin l-au plătit pe ăla dinadins să facă bîză… Mîine, cine ştie, poate tot aşa îl aud pe unul la televizor: “Am nevoie de Ursu, cu vidanja!”
A mai fost haios momentul în care burtiera de pe o ştire despre aterizarea forţată a unui avion cu trenul de aterizare făcut veioză scria: “Aterizare pe spumă” – adică procedura standard pentru asemenea avioane norocoase. Nimic haios pînă cînd Lucian Mîndruţă, printre altele şi pilot destul de jmecker, se apucă şi le explică fremos la tilispectatori că, surpriză-surpriză, pista NU fusese şpumuită înadins, ca să nu derapeze avionu’ veseliei. Da’ pe ecrean aşea scriea, domnu’, deci cum?… Deci aterizarea fusese pe ciment, asfalt, bitum, pietriş, moloz, pămînt bătătorit, gheaţă carbonică – orice, da’ spumă nu. Luciane, ăştia îţi fac obrazu’ de rîs…
Ce-a mai fost? Păi, în pachetul lăudat cu Patrick o fonflă tot s-a strecurat: “Patrick a ales să plece dintre noi”, zice un voice over afectat (Ioniţă, tu erai azi la muncă?). Culmea e că săracul Patrick chiar şi-ar fi dorit să mai şadă un pic cu noi.
Colega Alecsandra Costin nu prea are timp de breakfast, cu atîta muncă pe cap, şi asta s-a cunoscut pe un stand up, unde frageda colegă a halit cu nesaţ o consoană: “De la începutu’ anului blablabla, etc (sau, cum e moda acum la Antenă, tralalala…)”.
Şi să închei într-o notă nostalgică: pe vremuri, cînd dădeam live pentru Antenă de la Iaşi, în spate se vedea Palatul Culturii, ‘tîta el de mare şi frumos şi luminat şi înzăpezit, după sezon, cu clopotele de la Trei Ierarhi care băteau taman cînd începeam să vorbesc (adică la 7 fix). Acuma, la Antenă directurile de la Iaşi vin cu boşcheţi în spate. Au fost azi două live-uri ieri de la Iaşi, deci numeric la fel de multe ca pe vremuri, în 2002, da’ în afară de un pic de troscot şi ceva tufă ornamentală verde-verde de acoperea tot fundalul, nu s-a mai văzut nimicuţă… Dacă nu îl ştiam pe Cătălin de pe cînd era la Tevebit, putea să fie şi din Sighetu’ Marmaţiei. Apropo, Cătălin era la cămaşă, nu la trening, ca ăia din Maramu’…
În schimb, am simţit că întineresc cînd am văzut că Ţociu şi Palade au apărut iar la Antena 1, la ştiri, să anunţe minunea: vor să scoată iar ţara din foame! Teleeurobingo se întoarce, acum cu numele de Bingo Metropolis şi cu cei doi tragi-comedieni în rolurile principale. Acu’ 10 ani îmi plăceau la fel de puţin, dar cînd îi văd din nou pe sticlă mă cuprind nişte amintir aşa plăcute: Tepro, tinereţe, studenţie, sărăcie, fete frumoase, alură de fotomodel (eu), viitoru’ înainte… Eu nu m-aş supăra, să zic drept, dacă ar da Mogulu’ anii înapoi cu totu’, ca atunci cînd Ţociu şi Palade dădeau Matizuri şi milioane la telefon. Dacă m-ar face şi pe mine din nou de 21 de ani şi mi-ar da înapoi gagicile pe care le-am ratat cu bună ştiinţă, de dragul carierei în Antena 1 pe care tocmai ce o începusem, chiar nu aş mai fi atît de critic cu ăştia de acum. Da’ nu se poate…
Va urma!